Cel mai mare safir stelat din lume, estimat la cel puţin 100 milioane de dolari, descoperit în Sri Lanka

Cel mai mare safir stelat din lume, estimat la cel puţin 100 de milioane de dolari, a fost descoperit de curând într-o mină din Sri Lanka, au anunţat experţii în gemologie din această ţară, citaţi de bbc.com.

Cel mai mare safir stelat din lume, estimat la cel puţin 100 milioane de dolari, descoperit în Sri Lanka

Institutul de gemologie din Colombo, capitala statului insular Sri Lanka, a anunţat că nestemata are 1.404,49 carate şi a precizat faptul că nu a certificat niciodată până acum un safir stelat atât de mare.

Safirul în cauză a fost evaluat la cel puţin 100 de milioane de dolari, dar proprietarul său actual consideră că acesta ar putea fi vândut la licitaţie cu o sumă de până la 175 milioane de dolari.

Industria pietrelor preţioase din Sri Lanka, în cadrul căreia safirele reprezintă principalul export, generează o cifră de afaceri anuală de cel puţin 70 de milioane de lire sterline (103 milioane de dolari).

Safirele albastre stelate au o nuanţă uşor lăptoasă, generată de mineralul rutil. Fibrele din interiorul gemei reflectă lumina după un tipar distinctiv, în formă de stea.

Precedentul record mondial pentru un safir stelat era deţinut de o nestemată de 1.395 de carate.

Actualul proprietar al noii nestemate a preferat să îşi păstreze anonimatul şi nu a precizat suma pe care a plătit-o pentru această piatră preţioasă.

Piatra preţioasă a fost găsită într-o mină din Ratnapura, o localitate din sudul statului Sri Lanka, cunoscută sub denumirea "City of Gems" ("Oraşul pietrelor preţioase").

Noul safir stelat a fost denumit "The Star of Adam" de către actualul proprietar, după o credinţă musulmană, potrivit căreia Adam ar fi ajuns în Sri Lanka, după ce a fost alungat din Grădina Edenului. Potrivit aceleiaşi credinţe populare musulmane, Adam ar fi trăit apoi la poalele unui munte cunoscut în prezent sub numele Adam's Peak.

Sri Lanka este ţara de provenienţă a safirului inclus în inelul de logodnă al regretatei prinţese Diana, care aparţine în prezent ducesei de Cambridge.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
SAFIR ,
SRI LANKA ,
descoperire ,
mina
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
Nu mai e nimic de făcut?! Anunţul care arată DEZASTRUL cu cinci zile înainte de alegeri. Datele despre Firea sunt de NECONTESTAT