„Cel mai trist elefant din lume” a murit după 43 de ani petrecuţi în singurătate | VIDEO

Flavia, cunoscută drept „cel mai trist elefant din lume” din cauza vieţii solitare din captivitate, a murit, transmite Fox News.

1846 afișări
Imaginea articolului „Cel mai trist elefant din lume” a murit după 43 de ani petrecuţi în singurătate | VIDEO

„Cel mai trist elefant din lume” a murit după 43 de ani petrecuţi în singurătate | VIDEO

Un purtător de cuvânt pentru grădina zoologică din Cordoba, sudul Spaniei, susţine că Flavia a murit vineri, la vârsa de 47 de ani. Femela a fost eutanasiată după ce a căzut şi era prea slăbită pentru a se mai ridica.

Sănătatea elefantului s-a deteriorat în ultimile luni, Flavia suferind de depresie de pe urma anilor petrecuţi în singurătate la grădina zoologică.

Flavia a fost despărţită de familia sa în India, la vârsa de trei ani, iar apoi a fost capturată şi adusă la grădina zoo, unde şi-a petrecut ultimii ani din viaţă. Viaţa solitară a elefantului a fost subiectul multor critici, pentru că elefanţii, ca şi alte animale au nevoie de companie.

Organizaţia pentru drepturile animalelor Pacma a lucrat foarte mult timp cu oficialli grădinii zoologice pentru a îmbunătăţi viaţa elefantului. Pacma cerea ca Flavia să fie mutată într-un spaţiu diferit, din Europa, unde ar fi fost înconjurată de semenii săi. Din păcate, acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici