Coregraful Emil Rengle, singurul român din echipa artistică a MTV Europe Music Awards 2015

Coregraful Emil Rengle a fost invitat să facă parte din echipa artistică a MTV Europe Music Awards 2015 (EMA), una dintre cele mai celebre gale muzicale din lume, fiind singurul român care se va alătura artiştilor ce vor urca pe scena show-ului găzduit, în acest an, de britanicul Ed Sheeran.

576 afișări
Imaginea articolului Coregraful Emil Rengle, singurul român din echipa artistică a MTV Europe Music Awards 2015

Coregraful Emil Rengle, singurul român din echipa artistică a MTV Europe Music Awards 2015

Apreciat atât în România, cât şi în Europa şi peste ocean pentru talentul şi viziunea artistică ieşite din comun, Emil Rengle a fost invitat să ia parte la EMA 2015, care va avea loc la Mediolanum Forum din Milano, în Italia, pe 25 octombrie.

Astfel, cel care a fost supranumit "coregraful vedetelor" va încheia turneul său de workshop-uri de dans susţinute în Elveţia şi Marea Britanie pe scena EMA 2015. Românul va împărţi scena cu artişti precum Pharell, Ed Sheeran, Ellie Goulding şi Macklemore, ale căror spectacole au fost deja anunţate în cadrul show-ului din acest an, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Europe Music Awards este evenimentul muzical ce reuneşte în fiecare an, în Europa, cele mai îndrăgite staruri internaţionale din industria muzicii. În cadrul fiecărei ediţii sunt premiate cele mai bune compoziţii audio şi video, dar şi cei mai talentaţi cântăreţi din lume.

Creativitatea şi abilităţile lui Emil Rengle au fost construite treptat, întâi pe scena de la UNATC Bucureşti, apoi în cele mai mari şcoli de dans internaţionale, precum Broadway Dance Center New York, Pineapple Dance Studio Londra şi Debbie Reynolds Los Angeles. Aici, Emil Rengle şi-a perfecţionat tehnicile de dans studiind alături de la coregrafi celebri.

La doar 18 ani, Emil Rengle a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi dansatori din România. A câştigat campionatul de dans Hip Hop International şi a semnat coregrafia primei trupe de dans din România care a participat la campionatul mondial Worlds Hip Hop Championships în Las Vegas.

Emil Rengle a colaborat de-a lungul timpului cu artişti precum Alex Velea, Antonia, Loredana Groza, Dj Andi, Fly Project, Anda Adam, Corina, dar şi cu Alexandra Stan şi Inna, care sunt renumite şi la nivel internaţional. Coregrafiile sale au putut fi urmărite şi în show-ul "Vocea României", Emil Rengle fiind coregraful oficial al acestei emisiuni.

Gala MTV EMA Awards se doreşte a fi o celebrare a muzicii din întreaga lume, deşi are tendinţa de a se concentra asupra artiştilor americani, care se bucură de o popularitate deosebită pe plan internaţional. Câştigătorii sunt votaţi de public, pe site-ul www.mtvema.com.

MTV Europe Music Awards 2015 este cea de-a 21-a ediţie a galei organizate de televiziunea MTV. Evenimentul este transmis în direct de MTV.

Starul country-pop Taylor Swift a primit nouă nominalizări la ediţia de anul acesta a galei MTV European Music Awards.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici