După ce a înotat toată Dunărea, Avram Iancu a fost nominalizat la titlul de "Înotătorul Anului" | VIDEO

După ce a înotat pe toată lungimea Dunării fără costum de neopren, Avram Iancu a devenit primul român nominalizat la categoria "Înotătorul Anului" în ape libere, de către World Open Water Swimming Association (California, SUA).

Share pe Facebook 318 afişări

După ce a înotat toată Dunărea, Avram Iancu a fost nominalizat la titlul de "Înotătorul Anului"

Avram Iancu, bibliotecarul în vârstă de 41 de ani, este prima persoană din lume care a înotat toată lungimea Dunării (2.860 de kilometri) fără costum de protecţie, reuşind această performanţă în 89 de zile.

Nominalizarea lui a fost anunţată în cadrul unei conferinţe de presă de către reprezentanţii CANAH, compania din România care l-a susţinut pe Avram Iancu în toată această expediţie.

Demersurile procedurale pentru a obţine nominalizarea au fost susţinute de această companie, care a trimis zilnic un jurnal al performanţei sportivului român către World Open Water Swimming Association.

"Ne onorează faptul că suntem parteneri la o dublă performanţă istorică pentru Romania. CANAH a susţinut primul om care a înotat toată lungimea Dunarii fără costum de neopren. Avram este acum primul român nominalizat la categoria «Înotătorul Anului» pe plan mondial. Această performanţă în acest domeniu este similară cu o nominalizarea la Oscar pentru un film, regizor sau un actor. Expediţia lui Avram a fost şi pentru noi o adevărată lecţie de ambiţie, curaj şi determinare. Când Avram ne-a spus că vrea să înoate toată Dunărea fără costum de protecţie am văzut în ochii lui acea dorinţă arzătoare care m-a determinat să-l susţinem în toată această expediţie. Ne-am implicat trup şi suflet vreme de 89 de zile. A fost o experienţă minunată" – Dan Lăzărescu, director CANAH România

"Nu pot să spun decât că mă simt onorat şi fericit că o astfel de performanţă a reuşit să stârnească ecouri nu doar în România şi Europa ci şi în Statele Unite, iar nominalizarea vine să-mi confirme că reuşita mea a fost, într-adevăr, una excepţională. Am încredere că voi câştiga şi că voi fi desemnat «Înotătorul Anului» pe plan mondial, dar acest lucru poate fi posibil numai cu sprijinul românilor, pentru că avem de-a face cu un sistem de votare public. Se poate vota pe https://www.worldopenwaterswimmingassociation.com/2017-wowsa-awards/" – Avram Iancu

Avram Iancu este primul român din istorie care ajunge pe lista nominalizărilor World Open Water Swimming Association alături de alţi 12 sportivi din întreaga lume, fiecare cu performanţe răsunătoare. Nominalizările sunt realizate de un juriu format din antrenori şi foşti campioni la concursuri ce presupun înotul în ape libere.

Câştigătorul va fi anunţat pe 1 ianuarie 2018 printr-o ceremonie care va avea loc în California, Statele Unite ale Americii.

Steven Munatones, fost întotător profesionist de maraton, apreciat instructor, membru de onoare în International Marathon Swimming Hall of Fame şi fondator al organizaţiei World Open Water Swimming Association, spune despre performanţa lui Avram Iancu:

"Avram şi-a depăşit orice limite în timpul celor 89 de zile şi a făcut faţă unor condiţii nefavorabile de mediu pe care nu le anticipase. Prin performanţa sa, Avram a ajuns la sufletul a sute de mii de persoane, care au rămas impresionaţi de personalitatea lui, ambiţia si determinarea de care a dat dovadă. Şi-a câştigat astfel nominalizarea la categoria Înotătorul Anului pe plan mondial."

Avram Iancu este, de altfel, şi primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, pe 30 august 2016, fără să poarte costum de neopren, la capătul unui efort continuu de 17 ore şi 54 de minute în care a parcurs 62 de kilometri.

Până în prezent, alte două persoane au reuşit să străbată înot Dunărea, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră. Primul este slovenul Martin Strel, care, în anul 2000, a înotat timp de 58 de zile în Dunăre, ajutându-se de un costum de neopren şi labe de înot. Şase ani mai târziu, canadianca Mimi Huges a terminat acelaşi traseu, după 90 de zile, echipată cu un costum de neopren, dar fără labe de înot.

Imagini cu începutul cursei-record a lui Avram Iancu:

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
AVRAM IANCU ,
ÎNOTĂTORUL ANULUI ,
VOT PUBLIC
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS! Gest FĂRĂ PRECEDENT anunţat pe neaşteptate de Liviu Dragnea. „Este un APEL DISPERAT”

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

mediafax.ro
Închide