Gisele Bündchen, după întâlnirea cu Dalai Lama: Sunt recunoscătoare pentru acest moment magic

Top-modelul brazilian Gisele Bündchen s-a folosit din plin de avantajele oferite de statutul ei de vedetă internaţională şi a obţinut o întâlnire privată cu cel de-al 14-lea lider tibetan, Dalai Lama.

220 afișări
Imaginea articolului Gisele Bündchen, după întâlnirea cu Dalai Lama: Sunt recunoscătoare pentru acest moment magic

Gisele Bündchen, după întâlnirea cu Dalai Lama: Sunt recunoscătoare pentru acest moment magic (Imagine: Hepta)

Modelul brazilian, în vârstă de 34 de ani, a publicat pe contul ei de Instagram o fotografie care o prezintă alături de Dalai Lama şi de cei doi copii ai ei - Vivian, în vârstă de doi ani, şi Benjamin, în vârstă de cinci ani, informează dailymail.co.uk.

Imaginea îl prezintă pe Dalai Lama în timp ce se apleacă pentru a-l saluta pe Benjamin, cuprinzându-i obrajii cu ambele mâini şi întâmpinându-l cu un zâmbet radios.

"Ce sursă de inspiraţie, ce om amabil! Sunt recunoscătoare pentru acest moment magic", a declarat Gisele Bündchen în textul care însoţeşte fotografia respectivă.

Top-modelul apare în aceeaşi imagine în picioare, la rândul ei zâmbitoare, ţinând-o în braţe pe fiica ei, Vivian.

Gisele Bündchen a fost prezentă de curând la Paris unde a filmat noua reclamă pentru celebrul parfum Chanel No.5. Reclama face parte dintr-o nouă campanie coordonată de Karl Lagerfeld, designerul principal al casei Chanel.

În august 2014, Gisele Bündchen a fost desemnată, pentru al optulea an consecutiv, cel mai bine plătit manechin din lume, potrivit revistei Forbes, modelul brazilian obţinând venituri de 47 de milioane de dolari în perioada iunie 2013 - iunie 2014.

Gisele Bündchen a devenit celebră după ce a făcut parte mulţi ani din grupul de top-modele al casei de modă Victoria's Secret.

Gisele Bündchen este căsătorită cu fotbalistul american Tom Brady, în vârstă de 37 de ani, din februarie 2009. Cei doi au împreună un băieţel, Benjamin, care s-a născut în decembrie 2009, şi o fetiţă, Vivian Lake, născută în 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici