Giulgiul din Torino ar putea fi opera lui Leonardo da Vinci

Giulgiul din Torino, o emblemă a creştinismului despre care numeroşi credincioşi cred că poartă amprenta chipului lui Iisus, ar putea fi opera lui Leonardo da Vinci, respectiv rezultatul unui experiment fotografic, potrivit unui documentar realizat de Channel Five, informează Daily Mail.

1346 afișări
Imaginea articolului Giulgiul din Torino ar putea fi opera lui Leonardo da Vinci

Giulgiul din Torino ar putea fi opera lui Leonardo da Vinci (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Giulgiul din Torino ar putea fi creat de marele artist al Renaşterii, Leonardo da Vinci, care ar fi folosit pentru realizarea acestui artefact tehnici fotografice de pionierat şi o sculptură a propriului chip, pretinde documentarul realizat de postul britanic de televiziune Channel Five.

Giulgiul din Torino este o pânză de in, păstrată la capela regală a Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul din Torino, pe care se află imprimată imaginea corpului unui om ce prezintă semne de agresiune fizică şi, în special, de crucificare. Mulţi dintre credincioşii creştini care îl consideră o relicvă şi anume linţoliul în care a fost învelit Iisus Hristos după crucificare.

Oamenii de ştiinţă, care au folosit analiza cu carbon pentru a data giulgiul, consideră că ţesătura aparţine perioadei 1260 - 1390. Artista americană Lillian Schwartz duce însă interpretarea mai departe, ea avansând ipoteza potrivit căreia chipul de pe giulgiu are trăsături identice cu cele ale lui Leonardo.

Artista, care a devenit cunoscută în 1980, când a comparat faţa celebrei Mona Lisa cu un autoportret al lui Leonardo da Vinci dovedind că au modele faciale identice, a folosit teste de scanare pe computer pentru a arăta că faţa de pe giulgiu are aceleaşi dimensiuni precum cea a lui Leonardo.

"Se potriveşte perfect", a spus Schwartz, adăugând că nu are nicio îndoială că proporţiile despre care scria Leonardo au fost folosite pentru a crea chipul de pe giulgiu.

Potrivit documentarului, pentru realizarea artefactului, artistul ar fi folosit o sculptură a propriului chip şi o cameră obscură - un dispozitiv fotografic de pionierat.

"Falsificatorul acestui giulgiu a fost un eretic, fără teama de a fi fost pedepsit pentru că a contrafăcut sângele sfânt. Ar fi trebuit să ştie anatomie şi să aibă la dispoziţie tehnologie care să fie complet necunoscută contemporanilor. Acest om ar fi trebuit să aibă o dorinţă intensă de a lăsa ceva, un semn, celor din viitor, nu doar de dragul artei şi al ştiinţei, dar şi pentru ego-ul său", a spus Lynn Picknett, cercetătoare a giulgiului, care a consacrat acestui vestigiu numeroase lucrări.

"Dacă priveşti Giulgiul din Torino cu ochiul liber, vezi o imagine în negativ a unei fiinţe umane, şi dacă fotografiezi acel chip, obţii reversul pozitiv al acelei imagini, ceea ce înseamnă că giulgiul se comportă ca un negativ. Acesta este un indiciu edificator care arată că giulgiul a fost făcut printr-o tehnică fotografică", consideră un expert în tehnici fotografice.

Documentarul explică teoria potrivit căreia falsul lui Leonardo da Vinci a avut ca scop să înlocuiască o versiune mai veche a giulgiului, expusă ca un artefact fără valoare, care a fost cumpărat de familia Savoy în 1453 şi apoi a dispărut timp de 50 de ani. Când a revenit în ochii publicului, relicva a fost privită ca un obiect sfânt, deşi experţii susţin că artefactul este de fapt replica originalului, realizată de Leonardo.

Există şi opinii contestatare ale acestei teorii, profesorul John Jackson de la Turin Shroud Centre din Colorado contrazicând ipoteza referitoare la Leonardo, ca fiind "inconsistentă ştiinţific". Potrivit lui, prima referire la giulgiu apare pe un medalion comemorativ din secolul 14, expus la Muzeul Cluny din Paris.

"Această inscripţie arată preoţi ţinând giulgiul şi este datată cu 100 de ani înainte ca Leonardo să fie născut", consideră istoricul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici