Lady Gaga, cel mai influent artist din lume

Cântăreaţa americană Lady Gaga a fost desemnată cel mai influent artist din lume, potrivit sondajului pe anul acesta realizat de revista Time, informează contactmusic.com.

78 afișări
Imaginea articolului Lady Gaga, cel mai influent artist din lume

Lady Gaga, cel mai influent artist din lume (Imagine:Mediafax Foto/AFP)

Lady Gaga le-a devansat pe celebra realizatoare de televiziune Oprah Winfrey şi pe regizoarea laureată cu Oscar în 2010 Kathryn Bigelow, ocupând astfel prima poziţie pe lista Times de anul acesta a celor mai influenţi 25 de artişti din lume.

Succesul cântăreţei Lady Gaga a fost salutat de celebra Cyndi Lauper, care consideră că versurile tinerei artiste americane în vârstă de 24 de ani sunt "incredibil de literare" şi de "sofisticate".

"Când văd pe cineva ca Lady Gaga eu cad în admiraţie... Ea nu este o cântăreaţă pop, ea reprezintă o creaţie artistică. Este ea însăşi o artă în sine", a declarat Cyndi Lauper.

Prezentatorul de televiziune Conan O'Brian este al doilea pe această listă, el fiind urmat de Kathryn Bigelow, pe poziţia a treia.

Oprah Winfrey s-a clasat pe locul al patrulea.

Robert Pattinson, starul francizei "Amurg/ Twilight", ocupă locul al şaselea, Ashton Kutcher, locul al şaptelea, tânăra cântăreaţă americană de muzică country Taylor Swift s-a clasat pe poziţia a noua, Prince, pe locul al 12-lea, iar Lea Michele, actriţa din "Glee", este pe locul al 13-lea, în faţa mogulului din industria de televiziune Simon Cowell (15), a celebrului Sir Elton John (17), a Sandrei Bullock (22) şi a lui James Cameron (25).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici