Podoabele Vikingilor: Cea mai mare colecţie de bijuterii ale războinicilor, descoperită în Danemarca

Trei vânători de comori amatori din Danemarca au descoperit şapte brăţări, dintre care şase din aur, ce datează din perioada Vikingilor, relatează directmatin.fr. Podoabele vor fi expuse la Muzeul Naţional din Copenhaga.

1101 afișări
Imaginea articolului Podoabele Vikingilor: Cea mai mare colecţie de bijuterii ale războinicilor, descoperită în Danemarca

Podoabele Vikingilor: Cea mai mare colecţie de bijuterii ale războinicilor, descoperită în Danemarca (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Descoperirea este cu atât mai impresionantă, cu cât a fost făcută într-un interval de timp foarte scurt. Astfel, după doar zece minute de când au început să sondeze cu un detector de metale un teren din sudul municipiului Vejen din Danemarca, vânătorii de comori au găsit tezaurul fabulos de şase brăţări din aur şi una de argint de pe vremea Vikingilor.

Potrivit arheologului Lars Grundvad, contactat de cei trei prieteni, e vorba de o descoperire majoră care aduce aminte de alte comori de acest fel. În realitate, terenul fusese deja cercetat în 1911. La vremea aceea, a fost descoperit un lanţ de aur. Arheologi profesionişti din Danemarca vor cerceta în continuare cum au ajuns comorile tocmai pe acel teren din Vejen.

"Tezaurul poate că a fost îngropat în cadrul unui soi de ritual în anii 900. Totuşi, există şi varianta ca aceste podoabe să fi fost îngropate pentru a fi ascunse.", a explicat Lars Grundvad pentru o publicaţie daneză citată de directmatin.fr.

Brăţările, dintre care două par să fie podoabe ce au aparţinut aristocraţiei din perioada Vikingilor, vor fi expuse la Muzeul Naţional din Copenhaga.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici