Primii trei semifinalişti ai selecţiei naţionale Eurovision 2018 vor fi stabiliţi duminică

Primii trei semifinalişti ai selecţiei naţionale Eurovision 2018 vor fi stabiliţi duminică, show-ul, care va avea loc la Teatrul Municipal "Maior Gheorghe Pastia" din Focşani, urmând să fie transmis în direct pe TVR 1, TVRi, TVR Moldova şi TVR +, de la ora 21.00, informează Televiziunea Română.

200 afișări
Imaginea articolului Primii trei semifinalişti ai selecţiei naţionale Eurovision 2018 vor fi stabiliţi duminică

Primii trei semifinalişti ai selecţiei naţionale Eurovision 2018 vor fi stabiliţi duminică

În competiţia de duminică vor participa Lina ("A Love Worth Falling For"), Johnny Bădulescu ("Devoted"), Hellen ("From Underneath"), Eduard Santha ("Mesom Romales"), Echoes ("Mirror"), Alex Florea ("Nobody Told Me It Would Hurt"), Waleska ("Renacer"), Liviu Anghel ("Rise Up"), CornEL ("Take Me Away"), Tom Hartis ("Teardrop Rain"), Elena Turcu ("The Perfect Fall") şi Alexia & Matei ("Walking On Water").

Piesele sunt disponibile pe site-ul dedicat, http://eurovision.tvr.ro.

Show-ul va fi prezentat de Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu, iar cei doi artişti vor fi susţinuţi, din camera verde, de Anca Medeleanu, prezentator TVR Iaşi.

Pentru realizarea show-ului, organizatorii mizează pe un spectacol de lumini creat cu 100 de capete mobile inteligente şi 100 de proiectoare convenţionale, instalaţie de sunet d&b şi 70 de m2 de ecrane LED. Nouă camere vor urmări toate detaliile show-ului, aducând evenimentul în casele telespectatorilor TVR.

Luminiţa Anghel, interpreta care împreună cu Sistem a adus României locul al treilea la Eurovision Kiev în 2005, va deschide show-ul primei semifinale cu un moment inedit: va cânta şi va dansa "Hora din Moldova" alături de Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei.

După ce juriul se va retrage pentru a decide cine merge mai departe în concurs, pe scenă vor urca Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Josef Kappl, Sorin Voinea şi Nicu Patoi, adică Pasărea Rock. Timp de 30 de minute, cele cinci legende ale muzicii româneşti vor susţine un recital electrizant, interpretând piese precum "Andrii Popa", "Pasărea Rock and roll" şi "Căluşandra".

În fiecare sâmbătă, în direct la TVR 1, de la ora 22.00, semifinalele vor fi prefaţate de "Culise Eurovision 2018", o serie de emisiuni live despre ultimele pregătiri pentru show-uri, impresii la cald, imagini de la repetiţii şi de la conferinţele de presă premergătoare evenimentelor.

Sub sloganul "All aboard", Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 42 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie. Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs, de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici