Prinţul Charles, cel mai harnic membru al unei familii regale europene

Prinţul Charles al Marii Britanii se situează pe primul loc într-un clasament al celor mai harnici membri ai familiilor regale din Europa, fiind urmat de mama sa, regina Elizabeth a II-a, potrivit unui studiu realizat în Danemarca.

333 afișări
Imaginea articolului Prinţul Charles, cel mai harnic membru al unei familii regale europene

Prinţul Charles, cel mai harnic membru al unei familii regale europene (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În cadrul cercetării a fost analizat numărul de zile lucrătoare ale principalelor familii regale din Europa, România neregâsindu-se în acest studiu, citat de dailymail.co.uk.

Potrivit cercetării, prinţul Charles are cele mai multe zile lucrătoare, 189, fiind urmat de regina Elizabeth a II-a - mama prinţului de Wales -, cu 181 de zile.

Locul al treilea în acest clasament este ocupat de Carl al XVI-lea Gustaf, regele Suediei.

Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, se situează pe locul al patrulea, cu 120 de zile lucrătoare, cu mult înaintea altor membri mai tineri ai caselor regale europene.

Astfel, Prinţul Philip, în vârstă de 92 de ani, a fost "mai harnic" decât prinţul moştenitor Haakon al Norvegiei (114 zile lucrătoare) şi decât prinţul moştenitor Frederik al Danemarcei (90 de zile lucrătoare).

Pe de altă parte, ducesa de Cambridge, care anul acesta a devenit mamă, a lucrat doar 35 de zile, în timp ce soţul său, prinţul William, doar 46 de zile.

Clasamentul a fost alcătuit de publicaţia daneză Ekstrabladet pe baza calendarelor oficiale ale membrilor familiilor regale britanice şi scandinave, între 1 ianuarie şi 16 decembrie 2013.

Publicaţia daneză a criticat familia regală din Danemarca, dat fiind faptul că prinţul moştenitor Frederik a avut doar 90 de zile lucrătoare, în comparaţie cu cele 189 de zile ale prinţului Charles.

Pe de altă parte, sondajul a fost contestat de reprezentanţii caselor regale din Danemarca şi Suedia.

"Nu ştiu dacă mai există alte profesii unde programul este măsurat doar în vizite şi unde nu există nicio consideraţie faţă de programul de birou. Faptul de a face parte din familia regală nu se compară cu o slujbă de la nouă la cinci", a afirmat Lene Balleby, director de comunicare al Curţii daneze, pentru Ekstrabladet.

"Familia regală suedeză lucrează la birou, unde au loc atât întâlnirile interne, cât şi audienţele cu persoane fizice şi cu organizaţii. Calendarul oficial este o selecţie a sarcinilor acestora", a declarat, pentru cotidianul suedez Aftonbladet, Ulrika Näsholm, secretar regal al informaţiilor, de la Curtea suedeză.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici