Roşia Montană intră în Guiness Book

Organizaţia Guinness World Records a omologat recordul mondial pentru "cei mai mulţi oameni care caută simultan aur cu şaitrocul" realizat în comuna Roşia Montană din judeţul Alba, unde în luna august peste o sută de persoane s-au adunat pe un stadion pentru a căuta aur.

Roşia Montană intră în Guiness Book (Imagine: Luiza Puiu/Mediafax Foto)

Astfel, Roşia Montană devine prima comunitate minieră din lume în care cei mai mulţi oameni au căutat simultan aur cu şaitrocul (unealtă tradiţională pentru căutat aurul).

Acţiunea pentru stabilirea acestui record a avut loc în 30 august, de Ziua Minerului, când peste o sută de localnici de toate vârstele s-au adunat pe stadionul "Minerul" din Roşia Montană, hotărâţi să intre în Cartea Recordurilor.

Condiţiile realizării recordului mondial au fost stabilite şi supervizate de Guiness World Records, iar organizatorii evenimentului, Primăria Roşia Montană, cu sprijinul companiei Roşa Montană Gold Corporation, au pus la dispoziţa participanţlor peste o sută de şaitrocuri, lucrate manual de meşteri locali, cu ajutorul cărora s-a căutat aur în aluviunile aduse de pe râurile din zonă, în jurul unui jgheab de aproape 50 de metri lungime.

Localnicii au găsit paiete de aur, care au fost apoi trimise pentru analiză la Facultatea de Biologie şi Geologie din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, mai exact la catedra de Mineralogie.

"Suntem bucuroşi şi totodată mândri de această reuşită a comunităţii din Roşia Montană. Practic, suntem singura comunitate minieră din lume care a intrat în Cartea Recordurilor. Este o premieră mondială, care atestă, o dată în plus, că mineritul în Apuseni este o îndeletnicire cu o veche tradiţie", a spus Eugen Furdui, primarul comunei Roşia Montană.

La ediţia din acest an a Zilei Minerului au participat peste 3.000 de persoane, aceasta incluzând şi prima ediţie a Festivalului comunităţilor miniere şi al tradiţiilor minereşti, la care au participat comunităţile din Roşia Montană, Abrud, Bucium, Baia de Arieş, Zlatna, Almaşul Mare, Ocna Mureş, precum şi din judeţele învecinate, Brad şi Certej din Hunedoara şi Popeşti din Bihor. Reprezentanţii acestor localităţi şi-au prezentat obiceiurile şi tradiţiile populare.



comentează şi tu Momentan sunt 7 comentarii
Taguri:
roşia montană ,
roşia montană guiness book ,
COMENTARII
  • vald 14 dec 2011

    Cum se spune aurul ochiul dracului...:))))). Deja ne ia febra. Stiu batranii ce stiu o boala veche de cand lumea.

  • vlad 14 dec 2011

    Ura ma las de facultate.
    Uite asa imi iau bmw. Lucrez cateva luni la astia si restul o tai la mare. Mai bag si cateva pepite in buzunar pentru pitipoance, sa vada unde lurez . Daca fac mina acum, numai bine pentru la vara.

  • Fabio 16 iul 2011

    buna ziua. chiar acum o zi am venit din apuseni si am avut ocazia sa vad si aceasta cariera de aur d la rosia montana. sa stiti k toti muntii de acolo vor fi rasi de pe fata pamantului. este acolo un prgogram de reabilitare a zonei care consta in sute si sute de miliarde de euro facuta de golden corporation. aceasta firma canadiana nu a venit numai pt aur... ci si pentru alte metale pretioase si reactive naturale! cum ar fi wolfram, uraniu, cesiu si pe langa astea metalele, aur, argint, paltina

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa