Se lansează prima enciclopedie de hair design din România: "Arte împletite în păr" de Cristina Grama - FOTO

Hair stylistul Cristina Grama lansează pe 27 noiembrie, la Gala Eternal Beauty din Braşov, prima enciclopedie de hair design din ţară:"Arte împletite în păr",o carte cu un concept vizionar, un instrument preţios pentru profesioniştii din domeniu, dar şi pentru cei interesaţi de modă.

1107 afișări
Imaginea articolului Se lansează prima enciclopedie de hair design din România: "Arte împletite în păr" de Cristina Grama - FOTO

Se lansează prima enciclopedie de hair design din România: "Arte împletite în păr" de Cristina Grama - FOTO

Cartea Cristinei Grama este o lectură captivantă ce are în prim plan corelarea dintre costum şi coafură şi se lansează în cadrul celui mai mare eveniment de hairstyle al anului 2016, Gala Eternal Beauty.

În volumul sau, Cristina Grama călătoreşte prin toate stilurile, pornind de la istoria coafurii, aducând informaţii, reinterpretări din stilurile ce s-au dezvoltat în timp în contemporan: “Este un ghid estetic, duce la un alt nivel ideea de total look. Astăzi nu mai poţi să priveşti omul fragmentat, el este o poveste de viaţă colorată cu forme, proporţii, expresivitate şi unicitate. Ceea ce exprimă el vizual ne aduce foarte multă informaţie. Cu cât ai mai multe informaţii cu atât ai mai multe argumente şi câştigi încrederea celui cu care lucrezi”, este de părere Cristina Grama.

“Am scris această carte cu gândul la materialele pe care eu însămi le căutăm şi nu le găseam, aşa că am dedicat mult timp studiului, practicii şi participării la cursuri până să ajung să împart aceste informaţii cu încredere şi bucurie. Obiectivul acestei cărţi este de a demonstra interacţiunea coafurii cu toate zonele artei (sculptură, arhitectură, picture, muzică, dans), cu psihologia, istoria, economia şi politică şi nu în ultimul rând cu simbolistica, spiritualitatea şi comunicarea”, spune Cristina Grama.

Enciclopedia „Arte împletite în par” este o carte despre pasiune şi subliniază complexitatea misiunii celor care lucrează în acest domeniu. După cum susţine hair stylistul, scopul acestora este nu numai „de a demonstra că se poate transforma în artă ceea ce la prima vedere pare o muncă bazată pe îndemânare”, ci şi de a percepe această zonă a civilizaţiei umane ca pe o „terapie pentru suflet”. De la străvechea civilizaţie a egiptenilor sau cea antică greco-română, trecând prin Renaştere şi Baroc, incursiunea culturală a Cristinei Grama ajunge în epoca modernă, la stilul minimalist şi deconstructivism, la revoluţia hair styling-ului datorată amploarei cinematografiei.

Provocatoarele colecţii ale Cristinei Grama, plecând de la proiectul “Alte arte” în care s-a inspirat din mai multe zone ale României („J'adore Brâncuşi”, „Sarmizegetusa”, „Transilvania, mon amour”, „România Underground” sau „Ecouri brâncoveneşti”), până la colecţii experimentale şi avangardiste, dar şi cele cu mesaje profunde (“Tinereţe fără batrate”, “Cunoaştere, creaţie, credinţă”) sunt prezentate în enciclopedia „Arte împletite în par” întregind complexul concept descris de autoare în volumul său.

Citând-o pe Coco Chanel care spunea că „fiecare zi este un fashion show şi lumea este podiumul”, Cristina Grama vorbeşte despre importanţa stilului pentru orice individ.

Pe 27 noiembrie, la Gala Eternal Beauty, odată cu lansarea primului volum al enciclopediei „Arte împletite în par”, Cristina Grama împreună cu echipa Salon Fason va lansa şi o nouă colecţie de hairstyle, “Identity and evolution”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici