Sişu: Etnobotanicele te pulverizează pe dinăuntru

Cântăreţul Tudor Sişu a stat de vorbă cu DJ-ii Sara şi Nicolai despre noul său album, dar şi despre droguri, legale şi ilegale, vineri dimineaţă, în emisiunea "Alarma" de la ProFM, informează postul de radio.

320 afișări
Imaginea articolului Sişu: Etnobotanicele te pulverizează pe dinăuntru

Sişu: Etnobotanicele te pulverizează pe dinăuntru (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Astfel, vineri dimineaţă, Sişu a lansat în premieră şi exclusivitate la ProFM albumul "Temniţa luminii", despre care a explicat că face parte dintr-o trilogie, acesta fiind cel de-al doilea material discografic. Artistul a vorbit despre semnificaţia titlului, precizând că este o metaforă pentru lumea în care trăim.

Sişu a abordat fără ocolişuri subiectul consumului de substanţe interzise, spunând, printre altele, că mulţi prieteni de-ai lui au murit din această cauză sau sunt foarte bolnavi, adăugând că "părinţii ar trebui să îşi înveţe copiii că absolut orice exces este periculos. Până şi banii sau mâncarea în exces sunt dăunătoare".

El a lămurit câteva lucruri despre substanţele aşa-numit legale sau etnobotanice, pe care le-a declarat cu mult mai periculoase, adăugând că efectul acestora este o moarte sigură într-un timp mult mai scurt. "Consumul acestor produse este ca şi cum ai merge acasă şi ţi-ai injecta sodă caustică. Îţi pulverizează totul pe dinăuntru", a precizat Sişu.

Tot la "Alarma" ProFM, el a dezminţit orice zvon privind vreun conflict cu Puya sau destrămarea La Familia, spunând că vor scoate în curând o piesă împreună.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici