Tablouri de Andy Warhol vor fi vândute în premieră pe internet - VIDEO

Casa de licitaţii Christie's va vinde, pentru prima dată pe internet, în parteneriat cu Fundaţia Andy Warhol, 125 de opere de artă realizate de fondatorul curentului pop art, în cadrul unei licitaţii ce va avea loc între 25 februarie şi 5 martie.

220 afișări
Imaginea articolului Tablouri de Andy Warhol vor fi vândute în premieră pe internet - VIDEO

Tablouri de Andy Warhol vor fi vândute în premieră pe internet - VIDEO (Imagine: www.christies.com)

Tricouri imprimate, schiţe, tablouri, fotografii, dar şi pictura cu celebra conservă de supă Campbell vor fi disponibile pentru publicul din lumea întreagă, a anunţat joi această renumită casă de licitaţii, prezentând un număr de 20 de opere dintre cele 125 care vor fi scoase la vânzare.

Preţul estimativ de plecare variază de la 400 de dolari la 600 de dolari pentru o mică litografie care reprezintă o pisică şi de la 50.000 de dolari la 70.000 de dolari pentru opera cu celebra cutie de supă.

"Această vânzare online va deschide pentru toată lumea accesul la opera lui Andy Warhol, de o manieră foarte democratică şi coerentă cu obiectivele fundaţiei noastre", a declarat preşedintele Fundaţiei Warhol, Joël Wachs.

În cazul unei supralicitări, clienţii sunt preveniţi imediat prin e-mail sau prin telefon.

Această primă serie de licitaţii online va fi urmată şi de altele în 2013.

Încasările vor fi donate Fundaţiei Andy Warhol, care susţine financiar numeroşi artişti şi asociaţii artistice cu scop non-lucrativ.

Această fundaţie, înfiinţată în 1987 la moartea artistului american (1928-1987), are misiunea, conform testamentului acestuia, de "a face să evolueze artele vizuale".

Fundaţia a anunţat, în septembrie 2012, că va vinde anumite opere ale lui Warhol pe durata a mai mulţi ani, pentru a putea să îşi îndeplinească obiectivele.

O primă licitaţie organizată de casa Christie's, la New York, organizată în noiembrie 2012, a generat încasări de 17,07 milioane de dolari.

Andy Warhol a fost un exponent de marcă al mişcării pop art, a cărei înflorire s-a petrecut în anii '60, şi a devenit celebru cu imaginile actriţei Marilyn Monroe şi reclamele pentru cutiile de supă Campbell. Artistul a încetat din viaţă în 1987, la vârsta de 58 de ani, în urma unor complicaţii apărute după ce a fost supus unei operaţii de eliminare a unor calculi biliari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici