Turiştii experimentează, la Iaşi, circulaţia de acum trei decenii, cu "Tramvaiul comunismului" | GALERIE FOTO

Modul în care se călătorea cu tramvaiul în urmă cu trei decenii în Iaşi poate fi experimentat de turişti şi localnici, pentru care Compania de Transport Public (CTP) a pus la dispoziţie „Tramvaiul Comunismului”, unde ghizii le spun oamenilor cum arăta oraşul înainte de 1989.

923 afișări
Imaginea articolului Turiştii experimentează, la Iaşi, circulaţia de acum trei decenii, cu "Tramvaiul comunismului" | GALERIE FOTO

Turiştii experimentează, la Iaşi, circulaţia de acum trei decenii, cu "Tramvaiul comunismului" | GALERIE FOTO

CITEŞTE CONTINUAREA ÎN PAGINA 2 

Reprezentanţii CTP Iaşi pun în funcţiune, în fiecare weekend, "Tramvaiul comunismului", iar zeci de turişti şi localnici pot rememora modul în care se călătorea în urmă cu trei decenii, aceştia având la dispoziţie şi ghizi, care îi informează pe oameni cu privire la perioada comunismului.

"Am avut, de-a lungul ultimelor săptămâni, oaspeţi din ţară, dar şi din străinătate, care au dorit să se plimbe cu «Tramvaiul comunismului». Astfel, am avut oaspeţi din Germania, Maroc, Franţa sau Italia. Acesta circulă sâmbăta, de la ora 10.00, cu plecare din rondul Târgu Cucu. Biletele pot fi achiziţionate direct din tramvai, înainte de plecare. De asemenea, cei care doresc se pot înscrie pentru curse la la adresa de e-mail tramvaiul.comunismului@gmail.com. Costul unui bilet este de 20 de lei de persoană. Cursa se organizează cu condiţia să se alcătuiască un grup format din minimum cinci persoane. Capacitatea tramvaiului este de 16 locuri. Înscrierea persoanelor se va încheia la atingerea acestui prag", au spus reprezentanţii CTP Iaşi.

Turiştii spun că sunt încântaţi de experienţă.

"Super faină experienţa! Deşi turul a durat pe ceas două ore, în realitate timpul părea să fi fost mult mai scurt. De apreciat este abundenţa informaţiilor, acurateţea lor, prezentarea şi atenţia la detalii (broşuri, pliante, sonorizare). Recomand un tur, mai ales pentru cei care descoperă Iaşul pentru prima dată!", a spus Andrei.

Cele două războaie mondiale au lăsat urme asupra patrimoniului construit al Iaşului, întregul centru al oraşului fiind remodelat în timpul regimului comunist. Piaţa Unirii, Târgu Cucu, Hala Centrală, Podu Roş şi cartierul Copou sunt doar câteva dintre zonele ce au suferit transformări radicale din punct de vedere urbanistic şi care pot fi văzute din tramvai.

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici