Viaţa pasionantă a superstarului Prince: O fostă vedetă Playboy dezvăluie o relaţie secretă - FOTO, VIDEO

Fostul model Playboy, Devin Devasquez se confesează jurnaliştilor de la People despre relaţia fugitivă, dar pasională pe care a avut-o cu megastarul Prince, în 1985: "Era un tip sexy, fermecător. Îl iubeam la nebunie. În timpul turneului mondial Purple Rain mă lua la toate concertele."

2545 afișări
Imaginea articolului Viaţa pasionantă a superstarului Prince: O fostă vedetă Playboy dezvăluie o relaţie secretă - FOTO, VIDEO

Viaţa pasionantă a superstarului Prince: O fostă vedetă Playboy dezvăluie o relaţie secretă

Devin Devasquez şi Prince au fost împreună şase luni în 1985 - petreceau nopţi frenetice împreună la petrecerile de după concertele pop star-ului şi leneveau la micul-dejun în hoteluri, transmite People.com.

Devasquez l-a întâlnit pe Prince în decembrie 1984, la un concert din Chicago. Un prieten din anturaj i-a arătat lui Prince o fotografie cu fotomodelul Devin înainte de show.

"Prince a trimis o limuzină să mă ia de la hotel în acea noapte şi mi-a păstrat un loc în primul rând, la concert", îşi aminteşte Devasquez."Am văzut cât de lasciv era pe scenă. Eram acolo, foarte aproape de scenă, iar el mă privea de pe scenă în ochi, cu gesturi extrem de erotice."

Fotomodelul spune că nu mai văzuse niciodată, până la acel concert de la Chicago, un show atât de exotic şi senzual. După concert, bodyguard-ul lui Prince a fost pus de Prince s-o ducă la hotel pe Devasquez cu o camionetă de lux. Vehiculul a scăpat de sub control în trafic, a tamponat un alt automobil, aşa că bodyguard-ul a trebuit să se întoarcă îndărăt la sala de concerte. Prince s-a întâlnit cu Devin Devasquez. Au vorbit ore lungi în acea noapte.

Devasquez a povestit că Prince a sunat-o în ajunul Crăciunului din 1984, la ora 2:00 noaptea. "Avea o voce foarte pătrunzătoare, gravă.", îşi aminteşte fotomodelul. "Mi-a spus: "Sunt Prince, iartă-mă că sun la ora asta, am avut concert şi oricum, eu sunt pasăre de noapte." Am vorbit cu el la telefon mai multe ore în şir.", spune Devin.

Prince sunat-o de-atunci în fiecare zi - la aceeaşi oră - pentru mai multe zile la rând.

"Îi spuneam, "Eşti aşa diferit la telefon, pe viu pari aşa timid. Cum să-mi dau seama că eşti chiar tu, Prince?", mai spune fotomodelul Devin Devasquez.

Prince Rogers Nelson a fost găsit mort pe 21 aprilie, în studioul său de înregistrări, situat în curtea reşedinţei sale din Paisley Park, Minnesota.

Potrivit şerifului local, Jason Kamerud, autorităţile au fost solicitate pentru o urgenţă medicală, găsind o persoană decedată.

Conform site-ului american TMZ, autorităţile cercetează cauzele decesului celebrului cântăreţ american.

Prince, în vârstă de 57 de ani, fusese spitalizat recent cu simptome de gripă.

Prince Rogers Nelson, cunoscut sub numele de scenă Prince, născut pe 7 iunie 1958, a fost un cântăreţ, compozitor, actor şi multi-instrumentalist american. Prince a fost recunoscut de întreaga lume pentru inovaţiile aduse în industria muzicii, dar şi pentru munca sa eclectică, prezenţa scenică excentrică şi stilul vocal unic. A fost văzut ca un pioner al "sunetului Minneapolis". Muzica sa îmbina genurile rock, R&B, soul, funk, hip hop, disco, psychedelia, jazz şi pop.

Artistul s-a născut în Minneapolis, Minnesota, şi a dezvoltat un interes pentru muzică de la o vârstă fragedă, compunând prima sa melodie la 7 ani. După ce a înregistrat piese cu formaţia verişorului său, 94 East/ 94 Est, Prince, în vârstă de 19 ani a înregistrat câteva demo-uri fără succes, înainte de a-şi lansa albumul de debut For You/ Pentru Tine, în 1978, sub coordonarea managerului său Owen Husney.

Albumul din 1979, care îi poartă numele, a fost premiat cu Discul de Platină datorită succesului înregistrat de piesele "Why You Wanna Treat Me So Bad?/ De ce vrei să mă tratezi aşa rău?" and "I Wanna Be Your Lover/ Vreau să fiu iubitul tău". Următoarele trei melodii lansate – Dirty Mind (1980), Controversy (1981), şi 1999 (1982) – au continuat să îi aducă succes şi faimă, dezvăluind amprenta unică a lui Prince asupra muzicii, şi anume versurile de o proeminentă sexualitate, dar şi comasarea elementelor funk, dance şi rock într-o singură piesă.

În 1984, şi-a denumit vocaliştii, care îl ajutau în susţinerea concertelor, The Revolution/ Revoluţia şi a lansat cântecul care l-a consacrat: "Purple Rain", ce a devenit ulterior coloana sonoră a filmului său de debut cu acelaşi nume.

Albumul "Purple Rain" şi filmul cu acelaşi titlu, lansate în 1984, i-au adus celebritatea pe plan mondial. Acest disc s-a menţinut 24 de săptămâni în fruntea topurilor americane şi conţine, în afara piesei care îi dă titlul, alte două mari hituri - "Let's Go Crazy" şi "When Doves Cry".

Un compozitor prolific, în anii 80, Prince a compus şi produs melodii, deseori fără a-şi semna munca cu propriul nume, ci cu pseudonime.

După ce a lansat albumele Around the World in a Day (1985) şi Parade (1986), a urmat albumul solo aclamat de criticii muzicali, Sign "O" the Times (1987). A lansat apoi încă trei albume solo, înainte să debuteze în formaţia New Power Generation, în 1991. Şi-a schimbat numele de scenă în 1993 cu un simbol greu de pronunţat, ermetic, supranumit "Simbolul Iubirii".

În anii 2000, şi-a luat din nou numele legendar de Prince Ultimul său album, HITnRUN Phase One, a fost lansat în 2015.

Prince a vândut mai mult de 100 de milioane de albume în toată lumea. Este unul dintre cei mai bine vânduţi artişti ai tuturor timpurilor. A câştigat 7 premii Grammy, un trofeu la Globurile de Aur şi un Oscar. A fost recompensat cu o stea pe Rock and Roll Hall of Fame în 2004.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici