Video VIDEO. Expoziţie inedită cu trenuleţe şi machete feroviare în Arad

O inedită expoziţie cu trenuleţe are loc aceste zile la Arad, pasionaţi ai modelismului feroviar, dar şi curioşi venind din tot judeţul şi din afara lui pentru a vedea exponatele, transmite corespondentul MEDIAFAX.

782 afișări

Expoziţia reuneşte la Galeria Delta din centrul municipiului Arad, în cadrul Salonului Naţional de Diorame şi Modele H0CFR, module şi diorame, dar şi modele H0 CFR, care au fost aduse la Arad de pasionaţi de modelism feroviar din Iaşi, Braşov şi Bucureşti. De asemenea, printre expozanţi se află şi doi arădeni, Codrin Vranău şi Mircea Moisescu.

"Am venit din Iaşi la invitaţia prietenilor din Arad, am reunit modulele colecţionarilor, avem o mare bucurie, la deschidere erau deja 30 de oameni care aşteaptau la uşă, am fost primiţi cu o căldură deosebită, este minunat", a declarat Ela Micuţu, unul dintre organizatori.

Copii sau adulţi, toţi vizitatorii au fost încântaţi de ceea ce au văzut, iar cei mai împătimiţi au venit la expoziţie chiar de la zeci de kilometri depărtare, chiar din alte judeţe, pentru a admira trenurile care reproduc cu fidelitate, până la cele mai mici detalii, modelele reale, dar şi peisaje sau localităţi complete.

"E pasionat de trenuri, mergem peste tot, am fost şi la Bucureşti, ca să vadă diorama de la Muzeul CFR Bucureşti, acum am venit special de la Timişoara ca să vadă trenurile", a spus o mămică ce şi-a însoţit fiul la expoziţie.

„Modelismul feroviar este, în opinia noastră, o formă de expimare artistică, aşa cum sunt muzica şi poezia. Este o pasiune creatoare pentru oameni atenţi la detalii. Expoziţia de la Arad cuprinde în special lucrări feroviare, trenuleţe, machete şi diorame complexe din care nu lipsesc poduri, capete de pod, capete de tunel, peisaje, pasarele pietonale, semnale luminoase CFR“, a declarat Mircea Moisescu, unul dintre organizatori.

Expoziţia are loc la Galeria Delta din centrul municipiului Arad până sâmbătă la ora 20.00 şi poate fi vizitată gratuit.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici