VIDEO Mahershala Ali, cel mai bun actor în rol secundar la cea de-a 89-a ediţie a Galei Premiilor Oscar

Actorul american Mahershala Ali a obţinut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul său din filmul „Moonlight”, regizat de Barry Jenkins, devenind astfel primul actor de religie musulmană care să câştige prestigiosul premiu.

554 afișări
Imaginea articolului VIDEO Mahershala Ali, cel mai bun actor în rol secundar la cea de-a 89-a ediţie a Galei Premiilor Oscar

Mahershala Ali, cel mai bun actor în rol secundar la cea de-a 89-a ediţie a Galei Premiilor Oscar (Imagine: Hepta / Mediafax Foto)

„Vreau să le mulţumesc profesorilor mei pentru că au fost nemaipomeniţi. Nu e vorba despre tine în film, ci despre personaj. Sunt binecuvântat că am avut această ocazie...Distrbuţia a fost deosebită, o experienţă încântătoare să lucrez cu voi. Vă mulţumesc tuturor. Îi mulţumesc soţiei care tocmai a născut o fetiţă acum patru zile. Vă mulţumesc încă o dată, vă doresc multă pace şi Dumnezeu să vă binecuvânteze!”, a declarat Mahershala Ali în discursul său de mulţumire.

Actorul este cunoscut publicului românesc şi pentru rolul lui Remy Danton din serialul Netflix „House of Cards”.

La categoria cel mai bun actor în rol secundar au mai fost nominalizaţi Jeff Bridges pentru rolul din „Hell or High Water”, regizat de David Mackenzi, Lucas Hedges pentru „Manchester by the Sea”,în regia lui Kenneth Lonergan, Dev Patel pentru „Lion”, regizat de Garth Davis, şi Michael Shannon pentru „Nocturnal Animals”, regizat de Tom Ford.

"În lumina lunii / Moonlight" urmăreşte un tânăr american de culoare, din copilărie şi până la maturitate, în timp ce se străduieşte să-şi găsească sensul în lume. Povestea atemporală despre legături umane şi descoperirea de sine conturează un portret dinamic al vieţii contemporane afro-americane şi o intensă meditaţie personală şi poetică asupra identităţii, familiei, prieteniei şi dragostei.

Trailerul filmului poate fi urmărit la acest link

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici