Vocea României: Vlad Roşca va prezenta, din 22 noiembrie, secrete de culise

Ediţiile live ale show-ului "Vocea României" vor demara în 22 noiembrie, la Pro TV, prilej cu care va intra în scenă şi V-Reporterul Vlad Roşca, el urmând să prezinte publicului secrete de culise din cadrul emisiunii.

1456 afișări
Imaginea articolului Vocea României: Vlad Roşca va prezenta, din 22 noiembrie, secrete de culise

Vocea României: Vlad Roşca prezintă, din 22 noiembrie, secrete de culise

Vlad Roşca va fi legătura dintre concurenţi, culisele show-ului "Vocea României" şi telespectatori/ internauţi. Vlad va avea câteva intervenţii în timpul fiecărei emisiuni difuzate în direct, dar va fi, în primul rând, o prezenţă constantă în spaţiul virtual al show-ului (site-ul protv.ro, pagina de Facebbok - facebook.com/vocearomaniei).

Acesta va oferi informaţii din interior, despre pregătirile dinaintea sau din timpul emisiunii, interviuri în exclusivitate cu antrenorii şi concurenţii şi va răspunde întrebărilor venite din partea telespectatorilor.

"Eu sunt Vocea. Nu Vocea României, ci Vocea voastră, a telespectatorilor, a fanilor. Orice curiozitate aveţi legată de concurenţi, de ce se întâmplă în emisiune, orice nebunie vă trece prin cap, îmi puteţi trimite întrebările pe pagina de facebook a emisiunii, facebook.com/vocearomaniei, şi eu voi încerca să vă aduc toate răspunsurile. Vă voi lua cu mine în backstage şi veţi cunoaşte gaşca noastră de concurenţi. Toţi sunt super tari şi abia aştept să veniţi şi voi în gaşcă!", spune Vlad Roşca.

Vlad Roşca este o figură cunoscută telespectatorilor Pro TV, fiind fost concurent al emisiunii "Dansez pentru tine". În 2010 el a participat la show-ul de la Pro TV alături de Maria Olaru. După această competiţie, Vlad s-a alăturat echipei de producţie din care face parte şi în prezent. Totodată, el este student la regie şi reporter pentru cele mai tari show-uri de divertisment de la Pro TV.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici