Vremea. Cinci zile de ger, cu temperaturi sub minus 20 de grade. ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de vânt în 14 judeţe

  • Meteorologii anunţă ger de joi până luni, cu temperaturi sub minus 20 de grade în Transilvania.
  • ANM a emis şi o alertă Cod portocaliu de vânt puternic, cu rafale de peste 130 de kilometri pe oră, în zona montană din 14 judeţe.
15693 afișări
Imaginea articolului Vremea. Cinci zile de ger, cu temperaturi sub minus 20 de grade. ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de vânt în 14 judeţe

Vremea. Cinci zile de ger, cu temperaturi sub minus 20 de grade. ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de vânt în 14 judeţe

Prima alertă Cod galben este în vigoare în intervalul joi ora 12:00 – luni ora 10:00 şi anunţă că vremea se va răci accentuat în toate regiunile.

Mai ales pe parcursul nopţilor şi al dimineţilor va fi ger, la început în vest, nord, nord-est şi centru, apoi şi în restul teritoriului. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub minus 10 grade şi se vor încadra, în general, între -18 şi -8 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei, unde din noaptea de vineri spre sâmbătă (12/13 februarie) vor coborî sub minus 20 de grade.

Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între -10 şi -2 grade.

Vremea va fi deosebit de rece şi pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa.

CITEŞTE AICI METEO. Val de frig extrem peste Capitală: De la maxime de 14 grade astăzi, la minimele de -11 grade

Un alt Cod galben a început joi la ora 12:00 şi durează până vineri ora 18:00. Mai ales pe parcursul zilei de joi (11 februarie) şi în noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor, la început ploi, apoi predominant ninsori.

Se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau gheţuş. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a teritoriului, amplificând senzaţia de frig, cu viteze de 55...65 km/h şi temporar peste 70...80 km/h, mai ales în centru, sud şi est. În Moldova, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Maramureş şi la munte temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.

Intensificări ale vântului vor mai fi şi pe parcursul zilei de sâmbătă (13 februarie), dar pe arii mai restrânse şi în special în zonele de munte şi în Moldova.

Avertizarea Cod portocaliu intră în vigoare joi ora 18.00 şi expiră vineri la ora 18.00. În Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1.500 de metri, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 110...130 km/h. În noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) va ninge viscolit, apoi zăpada va fi spulberată puternic. Temporar vizibilitatea va fi redusă semnificativ, sub 50 de metri.

Codul portocaliu vizează zona montană a judeţelor Caraş Severin, Mehedinţi, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Alba, Sibiu, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Covasna, Buzău şi Vrancea.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici