Antonescu: Băsescu vorbeşte vrute şi nevrute şi o să mai vorbească, nu mă interesează

Liderul PNL Crin Antonescu a fost solicitat, vineri, să comenteze declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa sa potrivit cărora ar putea merge ca turist la Cotroceni, arătând că şeful statului vorbeşte "vrute şi nevrute" şi că nu îl interesează ce spune.

99 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Băsescu vorbeşte vrute şi nevrute şi o să mai vorbească, nu mă interesează

Crin Antonescu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Nu sunt nici plătit din bani publici, nici tocmit de cineva să comentez toate aberaţiile cetăţeanului Băsescu. Dacă aveţi să mă întrebaţi ceva pe mine, bine. Dacă nu, eu comentator al domnului Băsescu nu sunt. Dânsul vorbeşte vrute şi nevrute şi o să mai vorbească. Nu mă interesează", a spus Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la B1 TV, referitor la absenţa lui Crin Antonescu de la ceremonia de depunere a jurământului de către ministrul Economiei, că acesta a avut "un comportament necuviincios" la o ceremonie anterioară şi "nu mai este pe lista de protocol la Cotroceni".

"Nu are nicio legătură cu impoliteţea. Protocolul prezidenţial implică un anumit comportament când vii acolo. Să ştiţi că sunt oameni care la Ziua Naţională nu respectă o anumită conduită şi sunt tăiaţi de pe listă pentru anul următor şi niciodată nu mai revin. Crin Antonescu, la o ceremonie destul de standardizată, la Cotroceni, a avut un comportament necuviincios, nu mai este pe lista de protocol la Cotroceni. După unii ar fi trebuit să-l mai invit o dată să văd dacă face la fel sau nu. Niciun protocol din lumea asta nu lucrează aşa: «Te-am chemat la un protocol, te-ai îmbătat, te-ai urcat pe masă, ai stricat atmosfera, dar eu te mai invit o dată pentru că poate nu te mai îmbeţi data viitoare»", a precizat Traian Băsescu.

El a adăugat că, de acum înainte, Crin Antonescu ori merge la Cotroceni "ca turist, în grupuri organizate" ori va avea loc o discuţie în care se va conveni că protocolul la Cotroceni nu poate fi încălcat.

"Merge ori ca turist, în grupuri organizate sau, dacă va fi o discuţie în care să convenim că nu se poate încălca protocolul la Cotroceni ... dar, altfel, aici sunt nişte automatisme: cine încalcă protocolul nu mai rămâne pe lista de invitaţi la evenimente de protocol", a adăugat Băsescu.

Liberalul Andrei Gerea a depus, miercuri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Economiei, în prezenţa şefului statului, a premierului şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului fiind absent.

Preşedintele Senatului, liderul liberal Crin Antonescu, nu a fost invitat la Cotroceni la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către Andei Gerea ca ministru al Economiei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat pentru "Gândul" că nu a fost invitat de Administraţia Prezidenţială să participe la ceremonia oficială de la Palatul Cotroceni, unde liberalul Andrei Gerea a depus jurământul în calitate de ministru al Economiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici