Antonescu: Conform Constituţiei, nu Băsescu măreşte sau nu salariile

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că, în conformitate cu prevederile constituţionale, şeful statului, Traian Băsescu, nu este cel care măreşte sau nu salariile bugetarilor, el precizând că refuză să comenteze afirmaţiile acestuia în acest sens, considerându-le fără acoperire.

295 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Conform Constituţiei, nu Băsescu măreşte sau nu salariile

Antonescu: Conform Constituţiei, nu Băsescu măreşte sau nu salariile (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Nu preşedintele, conform Constituţiei, măreşte sau nu salariile. Refuz să comentez aceste vorbe care nu au acoperire constituţională", a spus Antonescu.

Totodată, liderul PNL l-a numit pe Traian Băsescu "tătuc".

"Avem încă o dată conturat foarte clar un plan politic, un Guvern condus de un şef al serviciilor secrete, un Parlament deja perfect comparabil cu Marea Adunare Naţională şi un tătuc care şi la această oră povesteşte cum ar fi, ce ar trebui, cât ar trebui să fie salariile, cum e bine când conduc ei", a spus Antonescu.

El a adăugat că un astfel de regim nu este unul democratic şi a reiterat ca nu există posibilitatea de a se face un compromis cu actuala putere.

"Există nişte oameni care ştiu - numai ei, care conduc - numai ei, există nişte oameni care nu au dialog cu nimeni şi nu dau socoteală nimănui şi care, dacă vor şi când vor, mai dau cu ţârâita, dacă dau, câte un leu, cui vor ei. Asta nu e democraţie, nu e economia de piaţă, nu e acceptabil. Mesajul meu e categoric: cu aceşti oameni nu se poate face un compromis - e simplu şi e din trei silabe: ori ei, ori noi", a spus Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în discursul susţinut în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie "reîntregite" salariile bugetarilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici