Video Antonescu îi critică pe Băsescu şi Boc pentru că nu iau atitudine în cazul Ridzi
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a criticat, joi, lipsa de recţie şi de atitudine a preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc în cazul Ridzi, menţionând că şeful statului, prin tăcere, patronează "gaşca pedistă, grupul de interese şi clientelele construite în jurul acestui partid".
"În ceea ce priveşte cazul Ridzi şi, deocamdată parţial, cazul Nemirschi, nu mai intru în detaliu. Constat doar faptul că nici preşedintele României, nici prim-ministrul şi preşedintele partidului din care doamna Ridzi face parte, nu au curajul de a adopta o atitudine publică tranşantă, nu au curajul de a pune în practică toate vorbele pe care le-au spus vreme de cinci ani", a susţinut Antonescu.
El a subliniat că "în ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu, acest caz Ridzi e simptomatic".
"Traian Băsescu a luat mandatul şi voturile românilor pentru, aşa cum spunea, a sparge sistemul ticolăşit, şi am spus cu ceva vreme în urmă că, între timp, a devenit patronul acestui sistem, că i-a dezamăgit pe cetăţeni, şi iată că azi domnia sa, prin tăcerea, prin lipsa de implicare prezidenţială în acest caz, ne dovedeşte că patronează azi gaşca pedistă, grupul de interese şi clientele construite în jurul acestui partid şi în jurul domniei sale, pesonal", a conchis Antonescu.
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





editorialul lui ctp din gandul este edificator.
ritzi trage partzuri pe gura mai ceva decat un mancator de fasole dupa ce a baut doua cani de lapte.
traiasca clasa politica besinoasa din romania! ura!!!
muriti!
crin e in ultimul hal de papagal
antonescu nu stie alteceva decat sa-l atace pe basescu. n-a aratat mai mult de atat.