Antonescu: Îl contrazic, îl dezamăgesc pe Iliescu, dar nu sunt de stânga

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că îl contrazice, îl dezamăgeşte pe preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, transmiţându-i că nu este de stânga şi că are o maximă reţinere faţă de stânga.

18 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Îl contrazic, îl dezamăgesc pe Iliescu, dar nu sunt de stânga

Antonescu: Îl contrazic, îl dezamăgesc pe Iliescu, dar nu sunt de stânga (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Cred că domnul Iliescu, făcând această apreciere (potrivit căreia Antonescu are înclinaţii de stânga, n.r.) îmi face un compliment, pentru că, în viziunea domniei sale, a fi de stânga înseamnă a fi deschis către probleme sociale, ale oamenilor nevoiaşi. Eu nu sunt de stânga, îl contrazic sau îl dezamăgesc pe domnul Iliescu, nu sunt deloc de stânga, dimpotrivă, am avut şi am o maximă reţinere pentru simplul motiv că stânga, în afară de a clama toate aceste sensibilităţi şi forme de solidaritate, n-a prea reuşit să rezolve, când a guvernat, cel puţin în România, aceste probleme", a spus Antonescu.

El a precizat că liberalismul, în schimb, nu este o politică exclusivistă, cum apreciază Ion Iliescu, ci o politică a şanselor pentru fiecare.

"Spre deosebire de modul cum concepe domnul Iliescu dreapta, dreapta nu este o politică exclusivistă, sau liberalismul nu e o politică exclusivistă, nu e o plitică destinată celor bogaţi sau celor puternici, ci este o politică menită să dea şansa fiecărui membru al societăţii să trăiască mai bine, să-şi afirme libertatea şi să aibă nişte drepturi pe care nimeni nu i le poate pune în discuţie", a adăugat Antonescu.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de ProTV, răspunzând unei întrebări privind o declaraţie a sa făcută înaintea alegerilor prezidenţiale din 2009, că vorbea la un moment dat despre calităţile lui Crin Antonescu şi că ar fi chiar "un bun om de stânga". Iliescu a apreciat că Antonescu "nu prea are virtuţi de dreapta, nu este nici provenit din familii bogate, nici legat de moşierime, de capital, care să-l motiveze să fie un liberal pur sânge, ba chiar este un om deschis spre problematica socială".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici