Antonescu: Pactul ne-a pus în lumina unei ţări semibananiere, fără Constituţie, cu şefi de triburi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că pactul de coabitare dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta a pus România în lumina "unei ţări semibananiere" în care nu există Constituţie, ci doar înţelegeri între "şefi de triburi".

269 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Pactul ne-a pus în lumina unei ţări semibananiere, fără Constituţie, cu şefi de triburi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

"Deşi anunţase acest lucru, domnul Traian Băsescu se mai gândeşte. Sigur, nu e treaba mea. Presupun că are motive (...) Nu are niciun rost să prelungim comedia din jurul acestui document politic. E jenant. Acest document politic, aşa numitul pact de coabitare, a pus România în lumina unei ţări semi-bananiere în Europa, pentru că în astfel de ţări nu există Constituţie, nu există legi, nu există alegeri care să aibă relevanţă democratică, ci există înţelegeri între şefi de triburi", a declarat Antonescu.

Liderul PNL a susţinut că a fost "îngrozitor de jenant pentru România" momentul în care Traian Băsescu se afla la Consiliul European unde încerca să prezinte pactul de coabitare ca pe "o carte de vizită şi de legitimitate" a statului pe care îl reprezintă.

"Când prim-ministrul a preferat să se legitimeze cu o foaie de hârtie semnată cu un preşedinte demis moralmente de 7 milioane de oameni în România în loc să se legitimeze cu votul democratic, masiv, a 60% dintre concetăţenii săi, atunci România a fost într-o situaţie jenantă. Iar faptul că astăzi discutăm ca despre ceva serios de denunţarea sau nedenunţarea acestui pact, înseamnă să-l substituim Constituţiei ţării, înseamnă să-l substituim instituţiilor acestei ţări, înseamnă să-l substituim democraţiei", a mai afirmat Antonescu.

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, că că va face o analiză privind pactul de coabitare cu premierul Ponta şi se va pronunţa, menţionând că cel mai important punct, independenţa justiţiei, "s-a prăbuşit" miercuri.

Ponta a declarat, ulterior, că el nu doreşte denunţarea pactului.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la RTV, că Lucian Papici nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA, el precizând că acesta va fi simplu procuror şi menţionând că, la fel ca Daniel Morar, Papici a făcut "dosare politice".

"Cine, ce victimă e Papici? (...) Şi-a terminat omul dosarul (în cazul lui Liviu Dragnea, n.r.), gata, poate să fie procuror simplu. Cum să fie şef când şi-a terminat mandatul? Ce stăm şi plângem?", s-a întrebat, retoric, Ponta, precizând că acesta va fi în continuare simplu procuror.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici