Antonescu: Poate ar trebui să impunem în Constituţie că foştii preşedinţi nu se întorc în politică

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că se gândeşte la varianta în care, prin Constituţie, să fie impusă interdicţia pentru foştii şefi de stat de a se mai întoarce în viaţa politică, prevedere care să consolideze imparţialitatea celui care ocupă poziţia de preşedinte al României.

774 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Poate ar trebui să impunem în Constituţie că foştii preşedinţi nu se întorc în politică

Antonescu: Poate ar trebui să impunem în Constituţie că foştii preşedinţi nu se întorc în politică (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax foto)

Declaraţia lui Antonescu a venit în contextul în care a susţinut că se aştepta ca Traian Băsescu să se decidă asupra revenirii în viaţa politică la finalizarea mandatului.

"Cred de principiu că nu ar fi rău ca la un moment dat să se aşeze, dacă nu la nivelul legii, dar măcar ca o cutumă, ca cine a ajuns o dată preşedinte al României să considere asta vârful şi capătul carierei sale politice, cumva după maniera americană, pentru că nimeni n-a văzut un preşedinte al SUA care după aceea să fie din nou senator, deputat, să se lupte acolo pentru o nouă candidatură. (...) Dacă vrem cu adevărat să avem pe viitor un preşedinte cât mai puţin partizan, deloc partizan dacă se poate, un preşedinte care să nu mai reprezinte acolo interesele unui partid, poate că acest lucru ar trebui impus şi prin lege, sau prin Constituţie. Ai ajuns preşedinte, fă-ţi mandatul de preşedinte având în minte că nu mai ai treabă cu niciun partid, că nu te întorci după aceea într-un partid sau în viaţa politică", a explicat Antonescu.

Preşedintele PNL a precizat că această propunere nu are legătură cu anunţul făcut de Traian Băsescu.

Ulterior, Antonescu a fost întrebat dacă această propunere va fi făcută în cadrul procesului de revizuire care a fost declanşat în Parlament.

"Pot fi mai greu impuse printr-o lege, ele ar trebui impuse printr-un ethos, printr-o cultură publică şi probabil că, dacă va exista un preşedinte care va da acest exemplu, va fi mai uşor pentru următorul. Am putea discuta şi de impunerea prin Constituţie", a mai afirmat liderul PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici