Antonescu: Ponta nu a minţit spunând, precum Băsescu, că ”va curge lapte şi miere”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la lansarea candidaţilor USL Neamţ, că îl felicită pe premierul Victor Ponta pentru că nu a minţit spunând, precum preşedintele Traian Băsescu, că "va curge lapte şi miere".

1053 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Ponta nu a minţit spunând, precum Băsescu, că ”va curge lapte şi miere”

Crin Antonescu(Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Va fi foarte greu pentru noi, cei care ne-am asumat responsabilitatea guvernării, va fi în continuare greu şi pentru dumneavoastră, nimeni nu vă minte, şi îl felicit din inimă, şi sunt alături de el şi voi fi, pe primul ministru, pe Victor Ponta, care nu v-a minţit, care nu v-a spus ca Băsescu că va curge lapte şi miere, care nu v-a minţit ca toţi aceşti oameni şi care încearcă să vă spună cinstit şi să facă cinstit ceea ce se poate face pentru oameni", le-a spus Antonescu celor prezenţi la eveniment.

El i-a asigurat pe liberalii prezenţi că Victor Ponta este premierul lor: "Aveţi încredere în Victor Ponta! Aveţi încredere în noi! Liberali, Victor Ponta este prim-ministrul vostru!".

Antonescu a precizat că îi cere premierului Ponta să îi demită pe şefii poliţiei care fac politică.

"Domnule prim-ministru, vă rog pe dumneavoastră şi pe guvernul dumneavoastră daţi-i afară imediat pe şefii de ocol silvic care fac politică! Daţi-i afară pe toţi cei care consideră că nu există lege, că nu există ţara românească, că nu există decât rezervaţia lui Gheorghe Ştefan şi a lui Culiţă Tărâţă! Nu, Piatra Neamţ şi Neamţul sunt parte a României şi vor fi libere ca şi întreaga Românie! Ne angajăm în faţa dumneavoastră!", a spus Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici