Noi audieri la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009. Gabriel Oprea a anunţat că nu participă fără acordul Parchetului, iar Anghel Iordănescu a făcut declaraţii sumare din acelaşi motiv/ Neculai Onţanu: Nu i-am văzut nici pe Kovesi, nici pe Coldea la locuinţa lui Oprea

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 continuă miercuri audierile celor implicaţi în desfăşurarea scrutinului, după dezvăluirile fostului consultant al lui Traian Băsescu, Dan Andronic, că în locuinţa lui Gabriel Oprea se aflau Codruţa Kovesi (DNA), Florian Coldea (SRI), Vasile Dâncu şi alţii. Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a transmis miercuri o scrisoare Comisiei, în care precizează că acest for trebuie să solicite acordul prealabil al PÎCCJ pentru a-l audiat, dat fiind caracterul nepublic al procedurii penale în care a fost solicitat să dea declaraţii ca martor. Preşedintele Comisiei, Mihai Fifor, a anunţat că va transmite o scrisoare Parchetului General cu privire la obiectivele pe care le are acest for, iar ulterior îi va adresa lui Gabriel Oprea o nouă invitaţie pentru a se prezenta la audieri, a precizat, miercuri,

963 afișări
Imaginea articolului Noi audieri la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009. Gabriel Oprea a anunţat că nu participă fără acordul Parchetului, iar Anghel Iordănescu a făcut declaraţii sumare din acelaşi motiv/ Neculai Onţanu: Nu i-am văzut nici pe Kovesi, nici pe Coldea la locuinţa lui Oprea

Gabriel Oprea: Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 trebuie să ceară acordul PÎCCJ pentru a mă audia

UPDATE 13.00: Audierile continuă cu fostul lider al UNPR, Neculai Onţanu, coleg de partid cu Gabriel Oprea. Acesta a afirmat că nu i-a văzut la locuinţa lui Oprea "nici pe Coldea, nici pe Kovesi, nici pe Maior, nici în acea seară, nici cu altă ocazie".

"Nu i-am văzut pe Maior, Coldea sau Kovesi acasă la Oprea; păi eu eram Moş Crăciun?", a spus Onţanu. 

„Am declarat că eu nu i-am văzut în locuinţa domnului Oprea pe domnul Coldea, pe domnul Maior şi pe doamna Codruţa Kovesi”, le-a spus Onţanu jurnaliştilor, la ieşirea de la audieri.

El a arătat că există o anchetă pe care o face Parchetul General care este nepublică la momentul de faţă, dar care va deveni publică cât de curând şi se va vedea din anchetă cine a fost acolo şi cât a stat.

Onţanu a susţinut că nu s-a întâlnit niciodată la Maior, Coldea sau Kovesi şi că, acasă la Oprea, s-a întâlnit doar cu acesta, dar l-a văzut şi pe Anghel Iordănescu.

„Gabriel Oprea m-a invitat efectiv, era şi ziua mea, ne-am întâlnit pe la ora 19.30, mi-a zis <<La mulţi ani!>>, eu am zis <<Mulţumesc>> şi <<La revedere!>>”, a spus Onţanu.

Întrebat dacă nu a auzit voci din altă încăpere şi dacă nu a simţit prezenţa în altă încăpere a altor persoane, în condiţiile în care susţine că nu a văzut pe nimeni cu excepţia lui Oprea şi a lui Iordănescu, Onţanu a răspuns: „Aş vrea să reiau ceea ce spunea un coleg de-al meu, primar de sector, cu care sunt prieten de după 1990: Păi eu eram Moş Crăciun, ca să ascult? Nu am auzit...”

„Dacă nu am văzut, vreţi să vă spun că am văzut? Nici pe Moş Crăciun nu l-am văzut”, a adăugat Onţanu.

Întrebat dacă a avut senzaţia că în casa lui Oprea era o celulă de criză, cum spune Dan Andronic, Onţanu a spus că acest lucru este „o prostie”.

„Dar mie ştiţi ce îmi pare rău şi am un regret, aşa, personal? Că nu am întâlnit-o pe soţia domnului Andronic”, a mai spus Onţanu.

Întrebat dacă lui i-a garantat Oprea protecţie în faţa Justiţiei, Onţanu a răspuns ironic: „Da. De asta am fost arestat, nu? Am avut protecţie mare...”. 

UPDATE 12.10 : Comisia a început audierea fostului selecţioner, Anghel Iordănescu. Acesta a confirmat că a fost prezent în seara alegerilor la locuinţa lui Gabriel Oprea. "Am ajuns la 19.30 şi 20.00 şi am plecat la 23.00, unde am discutat despre cel mai mare eveniment al României, alegerea preşedintelui, precum şi fotbal", a spus Iordănescu.

Iordănescu a cerut să se rezume audierea sa la această declaraţie publică, întrucât este o anchetă penală în curs şi, despre situaţia din acea moapte, a răspuns deja întrebărilor la parchetul general.  

UPDATE 11.40 Ţuţuianu şi Turcescu, schimb de replici şi aluzii legate de apartenenţa la servicii la audierea fostului ambasador la Paris, Teodor Baconschi

Preşedintele Comisiei SRI Adrian Ţuţuianu şi deputatul PMP Robert Turcescu au avut, miercuri, la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, un schimb de replici şi aluzii legate de apartenenţa la serviciile de informaţii, disputa fiind stopată de preşedintele Comisiei, Mihai Fifor. Disputa a avut loc în cadrul audierii fostului ambasador la Paris în 2009, Teodor Baconschi, acesta fiind întrebat de Ţuţuianu în ce calitate a participat la numărarea voturilor.

„Am asistat, nu am participat, nu le-am numărat cu mâna mea, în calitate de şef al misiunii şi reprezentant al preşedintelui României în Republica Franceză”, a răspuns Baconschi.

Ţuţuianu a replicat că participarea sa la numărarea voturilor este „pe lângă lege”.

„La numărarea voturilor participă membrii comisiei electorale şi, în mod excepţional, candidaţii. Nu aveaţi nici o calitate, nici alta. Rezultă că ambasadorul, care nu avea nicio calitate de membru al comisiei electorale, a participat la numărarea voturilor. Aste e concluzia”, a spus Ţuţuianu.

În acest moment a intervenit în discuţie Robert Turcescu, el citând din Constituţie articolul privitor a faptul că preşedintele acreditează şi recheamă reprezentanţii dimplomatici ai României.

„Ce a spus domnul Baconschi de corect. Doream să îi ajut pe colegi, pe domnul Ţuţuianu, poate mai citeşte Constituţia, ca între colegi”, a spus Turcescu, motivându-şi astfel intervenţia.

„Să înţeleg că intrarea dumneavoastră are legătură cu pregătirea de ofiţer? Eu nu v-am atacat niciodată”, i s-a adresat Ţuţuianu lui Turcescu.

„Uitaţi-vă foarte atent la dumneavoastră, domnule Ţuţuianu, şi mai discutăm! Uitaţi-vă foarte atent la dumneavoastră”, i-a replicat Turcescu.

Disputa a fost stopată de preşedintele Comisiei, Mihai Fifor, care a făcut apel la adoptarea unei atitudini colegiale.

Baconschi a mai spus, după încheierea disputei, că era de datoria sa ca ambasador să asiste la încheierea procesului electoral.

„Ar fi fost complet iresponsabil să mă duc să mă culc. Aveam responsabilitatea de a vedea că şi această parte a procesului electoral se desfăşoară în cele mai bune condiţii”, a spus Baconschi.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------

„Referitor la solicitarea dumneavoastră de a mă prezenta în faţa Comisiei parlamentare, vă aduc la cunoştinţă că în luna aprilie 2017 am fost audiat în calitate de martor la PÎCCJ cu privire la acelaşi subiect, într-un dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem”, a scris Oprea.

„Faţă de împrejurarea că sunt subiect procesual într-o cauză penală, în sensul art. 34 Cod procedură penală, şi dat fiind caracterul nepublic al procedurii judiciare impus de art. 285 alin. (2) din acelaşi Cod, pentru a preveni eventuala încălcare a caracterului nepublic al procedurii de urmărire penală în care am fost solicitat să dau declaraţie în calitate de martor, vă suspun atenţiei necesitatea solicitării de către dumneavoastră a acordului prealabil al organului judiciar competent în vederea audierii mele”, a adăugat Oprea.

„În această dimineaţă domnul Oprea m-a sunat, mi-a spus că nu vine la comisie şi că ne-a transmis o scrisoare, ceea ce a şi făcut. Lucrurile eu zic că sunt cât se poate de clare. La început, de la debutul activităţii comisiei noastre, am precizat că, pe Regulament şi pe Hotărârea Parlamentului României, obiectivele sunt cât se poate de clare în activitatea comisiei, că nu se suprapun în niciun fel pe obiectul anchetei Parchetului General. Prin urmare, noi considerăm că invitarea domnului Gabriel Oprea la comisie a fost una îndreptăţită şi cât se poate de legală”, a spus Fifor.

El a menţionat că în cursul dimineţii comisia va transmite o scrisoare procurorului general al României prin care să arate din nou obiectivele Comisiei de anchetă şi, totodată, va trimite o nouă invitaţie lui Gabriel Oprea pentru a veni în faţa Comisiei.

„Am decis să trimitem această scrisoare Parchetului General pentru a nu exista niciun fel de dubiu vizavi de faptul că obiectivele Comisiei sunt cât se poate de clare şi pentru a reaşeza din nou lucrurile în matca lor aşa cum trebuie. Vom trimite o nouă invitaţie domnului Gabriel Oprea pentru că aşa este firesc, ca domnia sa să vină în faţa acestei comisii”, a spus Fifor.

-------------------------------------------------------------------------------------------------

Preşedintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, Mihai Fifor, a declarat marţi că a avut o discuţie telefonică cu Gabriel Oprea, care a fost invitat la audieri miercuri dimineaţă, rămânând ca aceasta să analizeze posibilitatea de a se prezenta.

„Mâine (miercuri, n.r.) dimineaţă ar trebui să ne întâlnim cu domnul Gabriel Oprea. Am avut astăzi o discuţie telefonică, solicitând o confirmare pentru mâine. Domnia sa a rămas că va confirma în cursul acestei seri sau mâine de dimineaţă la prima oră. A rămas că analizează încă posibilitatea de a veni la comisie”, a spus Fifor.

„Noi sperăm din toată inima că domnia sa va onora această invitaţie. Cred că este important pentru toată lumea să putem să facem această audiere”, a adăugat preşedintele Comisiei de anchetă. 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici