Băsescu: Aliaţii şi prietenii noştri nu au motive să ne respingă intrarea în Schengen

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, că aliaţii şi prietenii României nu au motive să respingă aderarea ţării noastre la Schengen, el precizând că argumentul este că, deşi politicienii şi-au asumat acţiuni "ilegale", instituţiile statului de drept au funcţionat "corect".

1581 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Aliaţii şi prietenii noştri nu au motive să ne respingă intrarea în Schengen

Băsescu: Aliaţii şi prietenii noştri nu au motive să ne respingă intrarea în Schengen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Aliaţii şi prietenii noştri nu au motive să ne respingă intrarea în Schengen. Proba este că instituţiile statului de drept au funcţionat chiar dacă politicienii şi-au asumat acţiuni ilegale. Este un punct de vedere pe care vă rog pe toţi ambasadorii să îl susţineţi", a spus Băsescu, care a precizat că "greşelile oamenilor politici nu pot să ducă la anularea drepturilor pe care românii le aveau".

El a mai spus că faptul că instituţiile statului au reuşit să pună sub control funcţionarea şi abordările politicului nu justifică o sancţionare a României, nici din punct de vedere al intrării în Schengen, nici din punct de vedere al creşterii exigenţei în ceea ce priveşte derularea, finanţarea de către UE a Programelor operaţionale regionale.

El a mai spus că acum România e pusă "sub lupă ca urmare a ieşirii din criteriile politice".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici