Băsescu: Am sperat să vină un guvern care să creeze condiţii de relansare economică, nu s-au creat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că după macrostabilizarea economică începută în 2011 a sperat că va veni un guvern care să creeze condiţii de relansare economică, precizând că acestea nu au fost create şi că speră ca bugetul pe 2015 să fie al relansării, dacă cel pe 2014 va fi al stagnării.

317 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Am sperat să vină un guvern care să creeze condiţii de relansare economică, nu s-au creat

Băsescu: Am sperat să vină un guvern care să creeze condiţii de relansare economică, nu s-au creat (Imagine: Shutterstock)

"Dacă după celebrul an 2010, când am consimţit să fiu alături de Guvern pentru nişte măsuri extrem de dure, care ştiam că vor avea costuri politice uriaşe, am sperat ceva, am sperat că după stabilizarea macroeconomică ce s-a produs începând cu 2011 va veni un guvern care să creeze condiţii de relansare economică. Aşa cum arată lucrurile acum, nu s-au creat condiţii, şi cred că esenţa este să nu alunecăm din nou într-o situaţie dificilă. Sper să nu se întâmple. Dacă bugetul anului 2014 nu va fi unul al relansării, ci al stagnării, măcar bugetul anului 2015 să fie unul al relansării economice", a declarat Traian Băsescu.

Şeful statului a mai arătat că, chiar în condiţiile în care avem o fiscalitate ridicată pe muncă, România este una din ţările cu cea mai redusă fiscalitate din Uniunea Europeană.

"Este şi acesta un adevăr, dar problema veniturilor în bugetul de stat trebuie rezolvată în primul rând prin lărgirea bazei de impozitare, şi nu prin inventarea de noi taxe pentru cei care şi aşa plăteau până acum. Asta este soluţia corectă şi ea trebuie urmărită, nicidecum introducerea de noi biruri pe cei care până acum le plăteau", a mai arătat Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici