Băsescu: M-aş bucura ca SUA să facă, ca până acum 8 ani, prioritate din securitatea la Marea Neagră

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că s-ar bucura ca SUA să se comporte ca până acum 8 ani şi să facă din securitatea la Marea Neagră o prioritate.

466 afișări
Imaginea articolului Băsescu: M-aş bucura ca SUA să facă, ca până acum 8 ani, prioritate din securitatea la Marea Neagră

Băsescu: M-aş bucura ca SUA să facă, ca până acum 8 ani, prioritate din securitatea la Marea Neagră (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"M-aş bucura ca SUA să se comporte ca până acum 8 ani şi să facă din securitatea la Marea Neagră o prioritate. Am înţeles că s-au concentrat pe zona Pacificului, Asia de Est", a spus Băsescu, duminică, la B1TV.

Preşedintele a declarat că în zona Mării Negre va apărea un nou conflict îngheţat, Crimeea, în condiţiile în care formatele de negociere de până acum pentru astfel de conflicte s-au dovedit "ineficiente".

Referindu-se la formatul 5+2 pentru Transnistria, Băsescu a spus că acesta este de 23 de ani şi "n-a făcut decât să dea şanse de consolidare a statalităţii Transnistriei". "Şi-au construit între timp instituţiile, pentru că nimeni n-a rezolvat nimic într-un format de la care te aşteptai să rezolve problema. Au fost formate de negociere şi pentru Osetia şi Abhazia. Rezultatul: au fost invadate de Rusia. Ceva e în neregulă din punctul de vedere chiar al credibilităţii celor angajaţi în astfel de negocieri", a avertizat şeful statului.

Pe lângă aceste conflicte, Băsescu a evocat şi tendinţele separatiste, în special din R. Moldova. Întrebat dacă cineva încurajează aceste evoluţii separatiste, şeful statului a refuzat să ofere nume. "E greu de spus, e bine să spun doar că există. E greu de spus public", a precizat preşedintele.

Băsescu a adus aminte de referendumul din Găgăuzia, din 2 februarie, şi de intenţia comuniştilor moldoveni de a organiza o consultare populară în nordul R. Moldova, la Bălţi, pentru a vedea dacă cetăţenii vor în UE sau în Uniunea Eurasiatică, susţinând că astfel de acţiuni sunt "şi finanţate şi susţinute politic".

Întrebat dacă marile puteri conştientizează atitudinea Rusiei în regiune, Traian Băsescu a spus că SUA ar trebui să revină şi să asigure securitatea în zona Mării Negre.

"M-aş bucura mult ca SUA să se comporte ca până acum vreo 8 ani şi să fie foarte interesate de securitatea acestei regiuni, să facă din securitatea regiunii Mării Negre o prioritate. Am înţeles toţi că s-au concentrat pe Pacific, pe zona Asia-Pacific, însă, având în vedere diversitatea de abordări din interiorul UE, eu cred că SUA trebuie să-şi găsească timp să revină şi să facă din securitatea acestei regiuni o prioritate, pentru că lucrurile evoluează negativ", a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a declarat că situaţia din Ucraina trebuie negociată de SUA şi Marea Britanie cu Rusia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici