Video Biden, la începutul discursului la Cotroceni: Poate mă adresez şi viitorului preşedinte - VIDEO

Vicepreşedintele american, Joe Biden, şi-a început discursul, la Cotroceni, la care participă preşedintele, premierul, preşedintele PNL şi prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, salutându-i pe cei prezenţi şi adăugând "poate mă adresez şi viitorului preşedinte".

1324 afișări

El şi-a început discursul menţionându-i pe cei mai înalţi reprezentanţi ai statului român, după care a spus: "Poate mă adresez şi viitorului preşedinte".

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, şi-a început, la ora transmiterii acestei ştiri, la Palatul Cotroceni, alocuţiunea din finalul vizitei oficiale la Bucureşti, fiind prezenţi şeful statului român, premierul, preşedinţii Camerelor, liderii partidelor, miniştri şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Vicepreşedintele Statelor Unite a fost prezentat în Sala Unirii din Palatul Cotroceni de Laura Silvaş, o masterandă în anul 2 la Facultatea de limbi stăine, Studii Americane.

La alocuţiunea vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, sunt prezenţi politicieni, miniştri, şefi de partide şi de instituţii din sistemul judiciar, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi jurnalişti invitaţi de Ambasada SUA, în total în jur de 200 de persoane.

Preşedintele Traian Băsescu este aşezat în sală, între preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici