Cine este Ingrid Bicu, expertul Autorităţii Electorale Permanente la Stockholm

  • Ingrid Bicu reprezintă România ca expert la Institutul Internaţional pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală de la Stockholm.
  • Aceasta este detaşată de Autoritatea Electorală Permanentă din România.
  • La 26 de ani, Ingrid Bicu era lector universitar în cadrul SRI.
2061 afișări
Imaginea articolului Cine este Ingrid Bicu, expertul Autorităţii Electorale Permanente la Stockholm

Cine este Ingrid Bicu, expertul AEP la Stockholm FOTO Facebook/Ingrid Bicu

La 33 de ani, Ingrid Bicu lucrează, din martie anul trecut, ca expert în comunicări strategice şi alegeri la Institutul Internaţional pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală (International IDEA), fiind detaşată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acolo unde a fost pentru aproape doi ani directorul comunicaţiilor şi afacerilor internaţionale, dar şi persoana responsabilă pentru coordonarea dezvoltării şi implementării proiectelor de asistenţă internaţională din România în domeniul electoral.

La final de 2016, Ingrid Bicu s-a ocupat de implementarea votului prin corespondenţă, pentru prima dată, pentru românii aflaţi în străinătate. La alegerile parlamentare din decembrie 2016 s-au încris în Registrul Electronic, pentru a vota prin corespondenţă, aproape 9.000 de români din dispora, însă doar 4.561 dintre aceştia au şi votat efectiv.

Potrivit profilul său de Linkedin, Ingrid Bicu a devenit, la 26 de ani, lector şi expert în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, unitatea de învăţământ superior militar a SRI ce are ca obiectiv formarea ofiţerilor de informaţii, atât pentru Serviciului Român de Informaţii, cât şi pentru celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale: MApN, MAI, Ministerul Justiţiei. 

În 2006, la nici 20 de ani, Ingrid Bicu obţinea primul loc de muncă, iar în 2008 devenea absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice la SNSPA. Ulterior, între 2012 şi 2016, aceasta a fost studentă şi la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Mihail Kogălniceanu din Iaşi.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici