COMENTARIU: Preşedintele exit-poll-urilor ţopăie de fericire şi ne arată marea armonie

Mircea Geoană era duminică turmentat de fericire, ţopăind într-un dans al victoriei care se arătase din urnele exit-poll-urilor, asistat de o galerie menită să-l arate ca fiind al tuturor, permiţându-şi să fie generos cu Traian Băsescu, prezumtivul învins, şi făcându-i curte lui Crin Antonescu.

41 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU: Preşedintele exit-poll-urilor ţopăie de fericire şi ne arată marea armonie

Preşedintele exit-poll-urilor ţopăie de fericire şi ne arată marea armonie (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Un adevărat potop de endorfină părea că se revărsase peste sediul social-democrat: Năstase jubila, Iliescu strălucea, Crin Antonescu era de-a dreptul radios când l-a fitirist pe aliatul său cu adresarea "domnul preşedinte al României". De parcă nu era îndeajuns, a apărut solemn pe ecrane şi Klaus Iohannis, premierul în devenire, să binecuvânteze triumful.

Deocamdată, Mircea Geoană este "număr doi" în stat, iar Traian Băsescu este încă preşedinte. Toată lumea aşteaptă numărătoarea oficială a voturilor.

Dincolo de imaginea idilică pe care încearcă să o inducă echipa câştigătoare, zilele următoare se arată cenuşii şi cam încrâncenate. În pofida unei oarecari resemnări, probabil că actualul preşedinte, dacă rezultatele oficiale i se vor arăta potrivnice, nu se va topi în neant în secunda doi. Plus că va avea de încheiat şi nişte conturi cu partidul care l-a susţinut în alegeri. Şi nu va fi uşor din postura de învins.

În cealaltă tabără, dacă victoria lui Mircea Geoană va fi consfiinţită oficial, va mai curge ceva apă pe gârlă până să se audă Oda bucuriei. Se va deschide catastiful cu datoriile către prieteni, aliaţi, sponsori, obligaţii stinse cu o seamă de funcţii care mai de care. Nu sunt atâtea funcţii, câţi doritori au răsărit.

Şampania şi dansurile nu pot anestezia incertitudinile zilei de mâine, cele pe care tot a încercat să le panseze electoral preşedintele PSD. Instalarea unui nou preşedinte nu-ţi pune nici în portofel, nici în sacoşă, nici în rezervorul maşinii. Va fi la fel de multă trudă pentru obţinerea unei decenţe cam precare a traiului cotidian, iar bunăstarea este ceva care nu se catapultează peste gardului Cotroceniului lovind la mir trecătorul norocos.

După cum armonia social-democrat-liberală, clamată de pe podiumul din curtea de la Kiseleff 10, nu-i obligatoriu să fie de cursă lungă. Da, PSD şi PNL au mai coabitat cu succes şi, dacă nu s-ar fi întâmplat nişte ciudăţenii după alegerile parlamentare, azi ar fi funcţionat, de un an şi ceva, un guvern PSD-PNL. Dar acest fragil trecut comun nu este o garanţie că liberalii, cărora li s-a făcut o mare de temenele, nu vor fi apucaţi de nevricale înainte de vreme, lăsând un guvern aparent stabil cu ochii în soare.

În miez de noape nu se mai pridideşte cu gesturile de consolidare ale prieteniei PSD-PNL. Mircea Geoană a început să creadă că se confundă cu istoria. Diferenţa la exit-poll-uri rămâne firavă. PDL loveşte cu numărătoarea paralelă.

Luni, 7 decembrie, este ziua trezirii din mahmureală şi a unor realităţi dezbrăcate de aburul rozaliu al şampaniei festive.

(Comentariu realizat de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici