Comisia Tehnică a Consiliului Naţional de Etică: Conform legislaţiei din 2003, Ponta NU a plagiat

Procedurile în urma cărora Victor Ponta a obţinut titlul de doctor în ştiinţe juridice au fost în acord cu legislaţia în vigoare în 2003 şi nu se poate susţine calificarea de plagiat, a decis Comisia Tehnică din CNE, acesta fiind un prim verdict în evaluarea Consiliului asupra tezei premierului.

5112 afișări
Imaginea articolului Comisia Tehnică a Consiliului Naţional de Etică: Conform legislaţiei din 2003, Ponta NU a plagiat

Victor Ponta (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Concluziile comisiei reprezintă doar o primă evaluare în cadrul demersului Consiliului Naţional de Etică (CNE) în acest caz, urmând să fie luate în discuţie de CNE la analiza după care acest for va formula o decizie finală.

"Teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta şi susţinută public în anul 2003 respectă cerinţele academice din acea perioadă şi este comparabilă din punct de vedere al acestor cerinţe cu alte teze de doctorat susţinute în acea perioadă. Teza de doctorat are un titlu clar, dezvoltat corespunzător pe parcursul lucrării. Tema tezei de doctorat este în domeniul de preocupărilor academice ale doctorandului şi conducătorului de doctorat. Teza de doctorat este clar structurată, are un plan de cercetare coerent. Metodologia este în concordanţă cu normele şi practicile din domeniul ştiinţelor juridice la acea dată. Cercetarea, aşa cum rezultă din referatele comisiilor de susţinere, prezintă elemente de noutate şi cuprinde analize pertinente. Bibliografia utilizată de autor este menţionată la sfârşitul lucrării", a constatat comisia, potrivit unui document intrat în posesia MEDIAFAX.

Comisia Tehnică a concluzionat, de asemenea, că "sunt unele deficienţe în ceea ce priveşte trimiterile bibliografice în interiorul capitolelor, însă nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta şi-ar fi însuşit paternitatea unor idei, concepte, modele care nu-i aparţineau şi le-ar fi prezentat drept contribuţii personale originale", conform aceluiaşi document.

La elaborarea acestor concluzii, Comisia Tehnică a luat în discuţie analizarea cadrului legal în vigoare de la data admiterii până la data susţinerii publice a tezei de doctorat şi acordării titlului de doctor, având în vedere principiul neretroactivităţii legii.

"În anul 1999, la data admiterii erau în vigoare prevederile Legii învăţământului nr. 84/1995, HG nr. 37/1999 privind organizarea şi desfăşurarea doctoratului şi Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, acte normative care au rămas în vigoare până la acordarea titlului de doctor", se precizează în document.

Structura ministerului (Educaţiei - n.r.) abilitată cu evaluarea tezelor de doctorat în vederea propunerii acordării titlurilor de doctor era Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), care funcţiona în baza regulamentului aprobat prin ordinul ministrului Educaţiei nr. 3218/25.02.2002, mai arată Comisia Tehnică.

Totodată, comisia precizează că a evaluat încadrarea termenului plagiat la nivelul anului 2003, atât din punct de vedere conceptual, cât şi din punct de vedere juridic.

Comisia Tehnică a fost învestită de Consiliul Naţional de Etică (CNE) la 11 iulie, în vederea elaborării unei opinii în acest caz. În documentul cu concluziile - care nu este semnat, fiind unul de lucru - se precizează că această Comisie este una independentă, de specialitate.

Constatările Comisiei Tehnice sunt doar primele din analiza CNE cu privire la teza de doctorat a lui Ponta, după cum au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) - instituţia pe lângă care funcţionează Consiliul.

"Comisia tehnică a fost alcătuită de CNE din specialişti în drept penal internaţional, în urma unor solicitări de recomandare formulate de Consiliu către facultăţile de drept din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara. Practic, conducătorii acestor facultăţi au fost solicitaţi să recomande câte doi-trei specialişti, din rândul cărora a fost constituită această comisie. Concluziile acesteia sunt doar primul filtru, prima evaluare spre decizia finală a Consiliului, pentru că urmează analiza experţilor străini, iar apoi cea a Consiliului propriu-zis, care va formula, în final, o hotărâre", au spus sursele citate.

ANCS a precizat că CNE este singura structură instituţională exclusiv competentă să se pronunţe pe cazuri ce pot constitui abateri ale demnitarilor de la normele de bună conduită, iar în acest context va analiza şi sesizarea premierului Ponta, în vederea clarificării acuzaţiilor de plagiat.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, că dacă în CNE se stabileşte că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, se poate merge până la desfiinţarea şcolii de doctorat.

În afară de CNE, asupra tezei de doctorat a premierului se va pronunţa şi Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti (UB), instituţia de învăţământ superior anunţând, luni, că o hotărâre în acest caz va fi luată "în cel mai scurt timp posibil".

Reprezentanţii UB consideră îmbucurător faptul că CNE şi Comisia de Etică se ocupă acum de acest caz, în cazul instituţiei de învăţământ superior fiind vorba despre o autosesizare, în baza Cartei Universităţii din Bucureşti.

Analizele asupra tezei de doctorat a lui Ponta efectuate de Comisia de Etică a UB şi de CNE vin după ce un al treilea for, respectiv Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, în şedinţa din 29 iunie, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

Preşedintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de detectat.

În ce priveşte bibliografia lucrării de doctorat a lui Ponta ("Curtea Penală Internaţională"), în cazul a aproape 40 de pagini ale lucrării nu a fost menţionată sursa, potrivit CNATDCU.

Liviu Pop, care a asigurat interimatul la conducerea Ministerului Educaţiei, a emis, înaintea şedinţei din 29 iunie, un ordin de reorganizare a CNATDCU şi a susţinut că acest for nu are competenţă să ia decizii legate de doctoratul lui Ponta.

Totodată, Pop afirma că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Naţional de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului.

La momentul lansării acuzaţiilor, Ponta declara că va renunţa la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei, că a greşit trecând la sfârşitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, şi nu în subsolul paginii.

Premierul a transmis ANCS o adresă prin care solicită să îi fie analizată teza de doctorat susţinută în 2003.

La 2 iulie, Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o "execuţie mafiotă", fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare, şi a precizat că nu va renunţa la titlul de doctor şi nici nu va demisiona.

Premierul este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici