Corneliu Vadim Tudor, Ovidiu Silaghi şi Dan Zamfirescu nu au avut nicio activitate în PE

Corneliu Vadim Tudor, Dan Zamfirescu şi Ovidiu Silaghi sunt europarlamentarii români care nu au avut niciun fel de activitate în Parlamentul European, la polul opus aflându-se Monica Macovei, clasată pe locul patru în topul raportoarelor întocmite.

597 afișări
Imaginea articolului Corneliu Vadim Tudor, Ovidiu Silaghi şi Dan Zamfirescu nu au avut nicio activitate în PE

Corneliu Vadim Tudor (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

Cei trei europarlamentari, liberalul Silaghi fiind membru al PE doar din 9 septembrie 2013, se clasează pe ultimul loc, deoarece nu au punctat la niciuna dintre categoriile luate în calcul de votewatch.eu pentru a monitoriza activitatea membrilor Legislativului european: rapoarte, proiecte de aviz, rapoarte amendate, întrebări parlamentare, declaraţii scrise semnate şi moţiuni de rezoluţie semnate, potrivit site-ului votewatch.eu.

Eduard Hellvig (ALDE), membru al PE tot din septembrie 2013, are două întrebări parlamentare.

Pe lângă cei trei, alţi şase europarlamentari români nu au contribuit la elaborarea vreunui raport: Minodora Cliveti (S&D), Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), Iosif Matula (PPE), Elena Băsescu (PPE), Claudiu Ciprian Tănăsescu (S&D) şi Adrian Severin.

În cel mai important clasament, cel al rapoartelor întocmite, europarlamentarul PPE Monica Macovei se află pe locul patru, cu 40 de rapoarte elaborate. În acest top, social-democrata Silvia-Adriana Ţicău se află pe locul 24, cu 10 rapoarte. Iuliu Winkler de la PPE are 6 rapoarte, Marian-Jean Marinescu (PPE) şi Sabin Cutaş (S&D) - câte 5, Adina Vălean (ALDE) şi Theodor Stolojan (PPE) - câte 4, Renate Weber (ALDE) - 3, Traian Ungureanu (PPE) şi Sogor Csaba (PPE) - câte 2, iar restul câte unul.

Monitorizarea acoperă activitatea europarlamentarilor din perioada 14 septembrie 2009 - 1 ianuarie 2014.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici