Experţi ai CE vin la Bucureşti săptămâna viitoare pentru a evalua progresul în 7 domenii

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat, luni, la Cotroceni, că principalul obiectiv al României trebuie să rămână implementarea măsurilor structurale şi de consolidare fiscală, menţionând că experţi ai CE vor veni la Bucureşti săptămâna viitoare pentru a evalua progresul în şapte domenii.

16 afișări
Imaginea articolului Experţi ai CE vin la Bucureşti săptămâna viitoare pentru a evalua progresul în 7 domenii

Traian Băsescu şi Jose Manuel Barosso (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Fără măsuri, ţara nu va putea progresa din punct de vedere economic şi nu va putea depăşi această situaţie", a spus Barroso.

Oficialul european a spus că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre modul în care pot fi protejate cel mai mai bine grupurile cele mai vulnerabile din societate şi cum se poate investi în creştere, el adăugând că, în această privinţă, fondurile europene pot juca un rol crucial în stimularea economiei şi, prin urmare, în reducea sărăciei.

"Trebuie să grăbim fluxul de fonduri europene astfel încât ele să poată să fie folosite la capacitate maximă", a arătat Barroso.

El a opinat că trebuie să fie dat un nou impuls printr-o nouă iniţiativă privind investiţiile Uniunii Europene."Aceasta implică un plan de acţiune pentru o supraveghere politică mai sporită şi o asistenţă tehnică ulterioară din partea Comisiei pentru a îmbunătăţia capacitatea de administrare la toat nivelurile", a subliniat preşedintele CE.

El a spus că, în acest sens, îi va scrie ulterior preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare în care va detalia aceste aspecte.

Barosso a menţionat că, săptămâna viitoare, experţi ai CE vor veni la Bucureşti pentru a evalua progresul în şapte domenii prioritare.

"Prioritatea noastră imediată este de a aduce situaţia economică la un nivel de stabilitate. Ştim că România ia măsuri foarte dificile, foarte grele, dar alternativa, credem, ar fi una şi mai dificilă", a arătat oficialul european.

Barroso a spus că este o reală plăcere să fie la Bucureşti şi să fie din nou găzduit de "bunul prieten" Traian Băsescu.

El a arătat că şeful statului român este "un european angajat" şi că împreună cu el va colabora pentru a ajuta la modernizarea României şi la consolidarea rolului acesteia în cadrul Uniuniii Europene.

Barosso l-a felicitat pe şeful statului român pentru reacţia sa rapidă la recomandările CE cuprinse în raportul din iunie din MCV.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici