Guvernul sesizează DNA pentru nereguli la complexele Rovinari, Craiova şi Turceni şi la SNLO. Câte contracte de sponsorizare au încheiat companiile

Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) acuzând nereguli comise în perioada 2010-2012 la complexele energetice Rovinari, Craiova şi Turceni, precum şi la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, în urma unui control efectuat la nou-înfiinţatul Complex Energetic Oltenia.

1071 afișări
Imaginea articolului Guvernul sesizează DNA pentru nereguli la complexele Rovinari, Craiova şi Turceni şi la SNLO. Câte contracte de sponsorizare au încheiat companiile

Guvernul sesizează DNA pentru nereguli la complexe Rovinari, Craiova şi Turceni şi la SNLO (Imagine. Catalina Filip/Mediafax Foto)

Inspectorii guvernamentali reclamă majorarea ilegală, cu peste 20% din valoarea iniţială, a valorii contractelor de achiziţie publică şi arată că, în perioada verificată, la nivel acestor companii au fost încheiate un total de 76 contracte de sponsorizare de peste 19 milioane lei.

Conform notei de control, CE Turceni a încheiat 32 contracte de sponsorizare pentru 458.949 lei, CE Craiova a încheiat 10 contracte pentru 1,68 milioane lei, iar CE Rovinari a încheiat 34 contracte pentru 16,9 milioane lei.

În aceeaşi perioadă, CE au încheiat 19 contracte pentru servicii de asistenţă juridică în baza cărora carora, până în noiembrie 2012, au fost efectuate plăţi de 1,1 milioane lei.

Inspectorii mai arată că, în perioada ianuarie 2010 - 31 mai 2012, societăţile din care a fost constituită CE Oltenia au încheiat "un număr mare" de contracte cu Alpha Construct Drobeta-Turnu Severin (45 contracte de 82,1 milioane lei), Succes Nic Runcu, judeţul Gorj (26 contracte de 41,4 milioane lei) şi Trustul pentru Servicii cu Utilaje Diverse Bălteni (84  contracte 183,7 milioane lei), la care se adaugă 9 contracte de 45,5 milioane lei încheiate de SNLO, în perioada iunie-octombrie 2012, cu Alpha Construct şi Trustul pentru Servicii cu Utilaje Diverse.

În perioada supusă controlului, au  fost încheiate 58 contracte/contracte subsecvente/acte adiţionale, prin care companiile care au format CE Oltenia au încheiat  angajamente legale în cuantum total  de 219,2 milioane lei, fără ca actele juridice să fie supuse controlului financiar preventiv.

În cursul anului 2011, SNLO a suplimentat, prin act adiţional, un contract cu 16.440 lei (33,59% din  valoarea contractului iniţial), iar CE Rovinari a încheiat acte adiţionale la trei contracte cu suplimentarea valorii cu 7,1 milioane lei, reprezentând peste 20% din valoarea iniţială, toate fără aprobarea Ministerului Economiei.

"Prin suplimentarea valorii contractelor iniţiale cu peste 20%,  fără aprobarea Ministerului Economiei, cu eludarea prevederilor legale, a fost creat un avantaj patrimonial asocierii formate din Trustul pentru Servicii cu Utilaje Diverse şi Succes Nic Runcu, respectiv Expres Transport şi Succes Nic Runcu", afirmă inspectorii.

O altă concluzie este că, deşi legislaţia interzicea companiilor de stat să achiziţioneze autoturisme în lipsa unei aprobări din partea Guvernului, aceste companii au făcut astfel de achiziţii.

Astfel, în perioada martie 2011-martie 2012, SNLO a încheiat cu Trustul pentru Servicii cu Utilaje Diverse şi firmele Succes Nic, Romferex Import-Export şi Blasova contracte pentru închirierea de  autoturisme în valoare de 1,1 milioane lei, fără memorandumuri aprobate de Guvern.

Astfel de achiziţii au fost contractate, în perioada iunie 2010-decembrie 2011, şi de CE Rovinari cu Trustul pentru Servicii cu Utilaje Diverse şi Succes Nic, în valoare totală de 3,9 milioane lei, în timp ce CE Craiova achiziţionat, în noiembrie 2011, un  autoturism marca Volkswagen Touareg, în valoare de 35.750 euro, în baza unui caiet de sarcini în care au fost incluse cerinţe tehnice specifice acestui tip de autoturism, de natură a restricţiona participarea unor operatori economici la procedura de atribuire.

Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat anul trecut prin fuziunea complexelor energetice Craiova, Rovinari şi Turceni şi a Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici