Iliescu: E nedemnă reacţia unor reprezentanţi ai PDL care îl jignesc pe directorul general al FMI

Fostul preşedinte Ion Iliescu califică drept "nedemnă" reacţia unor reprezentanţi ai PDL, care îl critică pe directorul general al FMI Dominique Strauss-Kahn pentru declaraţiile prin care a încercat să se delimiteze de deciziile Guvernului privind reducerea salariilor şi pensiilor.

27 afișări
Imaginea articolului Iliescu: E nedemnă reacţia unor reprezentanţi ai PDL care îl jignesc pe directorul general al FMI

Iliescu: E nedemnă reacţia unor reprezentanţi ai PDL care îl jignesc pe directorul general al FMI (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"În urma protestului organizat de sindicate în ziua de 19 mai, reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (inclusiv directorul său general) au ţinut să se delimiteze de măsurile adoptate de Guvernul României (de fapt de preşedintele Băsescu) care penalizează, în primul rând, pe salariaţi şi pe pensionari. Este de-a dreptul nedemnă reacţia unor reprezentanţi ai partidului de guvernământ care îl jignesc pe directorul general al FMI, pe care îl suspectează de "intenţii electorale", în faţa opiniei publice din Franţa", scrie Iliescu pe blog.

El apreciază că Dominique Strauss-Kahn are o judecată mai corectă când spune că "orice guvern responsabil, când este obligat să ia măsuri de austeritate, trebuie să se gândească să-şi protejeze proprii cetăţeni şi să apeleze, mai ales, la înclinarea ponderii acestor măsuri spre cei bogaţi şi nu spre cei mai săraci membri ai societăţii".

Iliescu critică faptul că Guvernul nu s-a gândit la o paletă mai largă de măsuri care să vizeze atât reducerea cheltuielilor administrative, inclusiv a aparatului birocratic supradimensionat şi creşterea veniturilor, prin acţiuni administrative şi juridice, de reducere a evaziunii fiscale, dar şi măsuri de stimulare a activităţii economice şi de creare de locuri de muncă.

Când a deţinut funcţia de şef al statului, Ion Iliescu a susţinut impozitarea progresivă, pronunţându-se împotriva cotei unice de impozitare. În februarie 2003, el vorbea despre impozitare cu până la 80% a salariilor ce depăşesc 10.000 de dolari pe lună.

"Aţi văzut câtă demagogie în presa noastră la adresa unor demnitari - şi miniştri, şi parlamentari - că ar avea venituri foarte mari. Cît are un ministru în România? Vreo 500 de dolari pe lună. Păi e bătaie de joc în comparaţie cu tot ce înseamnă nivel de salarii în plan european. Dar sigur că lui ăla care are 60 de dolari pe lună i se pare enorm cinci-şase sute de dolari. Dar nimeni nu vorbeşte de cei cu 10.000 de dolari pe lună, cu 12.000 de dolari pe lună. Nu a scandalizat pe nimeni aşa ceva şi asta avem şi în sistemul bancar şi în sistemul de afaceri, nu numai privat, dar şi de stat. Şi cineva spune: uite, domnule, Iliescu vrea să nu se mai judece valoarea. Ăla care cîştigă e deci un om valoros. Oare?! Cu ce este mai valoros un bancher, un funcţionar de bancă care primeşte 10.000 de dolari, faţă de un ministru?", afirma el atunci.

Ion Iliescu respingea ideea conform căreia, prin propunerea de introducere a unui asemenea sistem, el ar dori întoarcerea la egalitarism. "Ia să luăm 10.000 de dolari cu 80% impozit. Cât îi rămâne? 2.000 de dolari Care este salariul mediu pe economie? 100 de dolari. Ăsta este egalitarism", spunea el.

Ministrul Finanţelor Publice la acel moment, Mihai Tănăsescu, în prezent reprezentant al României la FMI, l-a informat atunci pe Iliescu, în cadrul unei întrevederi, că impozitarea cu 80% a veniturilor mari nu este în concordanţă cu evoluţiile europene în domeniu, care prevedeau o reducere a cotelor marginale şi nu o creştere a acestora.

Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat la postul de televiziune France 2 că FMI a propus Guvernului majorarea impozitelor, în special pentru cei mai bogaţi, dar autorităţile din România au luat decizia tăierii salariilor funcţoionarilor.

În replică, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a afirmat că FMI a propus în mod constant ajustarea cheltuielilor salariale cu minimum 20%, majorarea TVA la 24% şi a cotei unice la 20%, măsuri care ar fi afectat întreaga populaţie, şi că nu înţelege cum aceste impozite ar taxa mai mult doar persoanele bogate.

Guvernul a preferat să evite soluţia FMI, prin care taxele erau majorate concomitent cu reducerea salariilor, şi să nu taxeze suplimentar mediul de afaceri, periclitând reluarea creşterii economice, considerând că bogaţii vor fi taxaţi pentru proprietăţi şi produse de lux, a afirmat premierul Boc. El a răspuns astfel la solicitarea presei de a comenta declaraţia directorului general al Fondului Monetar Internaţional.

"Opţiunea FMI a fost TVA de 24%, cotă unică de 20% şi reducerea salariilor cu 20%. Faţă de această opţiune, am ales să reducem cheltuielile bugetare fără a creşte taxele, pentru că o impozitare suplimentară a mediului de afaceri ar afecta şansele de reluare a creşterii economice. Am ales răul cel mai mic", a spus Boc.

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, vineri, la TVR1, că informaţiile transmise de directorul general al FMI sunt inexacte, menţionând că soluţia propusă de reprezentanţii Fondului viza, alături de creşterea TVA şi a cotei unice, şi reducerea cu 20% a sectorului bugetar. El a opinat totodată că declaraţia lui Dominique Strauss-Kahn a fost "uşor ideologizată" şi că a fost făcută "mai degrabă" pentru Franţa, el susţinând că actualul şef al FMI ar intenţiona să candideze la Preşedinţia Franţei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici