Video INTERVIU: Primarul Sectorului 1 nu vrea să dea bani pentru Spitalul de Arşi: Nu e corect să folosim banii locuitorilor Sectorului 1 pentru toată România - VIDEO

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a declarat într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX că nu ar fi corect ca secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi să se reconstruiască din banii locuitorilor Sectorului 1 în condiţiile în care "e un spital naţional, este pentru toată Romania".

5122 afișări

"Noi am face o clădire nouă pentru un spital al Sectorului 1, nu pentru un spital naţional. Sunt banii locuitorilor Sectorului 1 şi trebuie să îi folosim în primul rând pentru locuitorii Sectorului 1, şi când spun că e un spital naţional, spitalul naţional este pentru toată România. Nu ştiu dacă e ,,fair” (n.r. ,,corect”), ca să zic aşa, pentru locuitorii Sectorului 1 să folosim banii locuitorilor pentru toată România", a declarat edilul, în condiţiile în care unitatea medicală se află în administrarea autorităţii locale.

Precizarea primarului vine în contextul în care secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi, aflat în administrarea Primăriei Sector 1, a fost închisă de Ministerul Sănătăţii săptămâna trecută din cauza condiţiilor neigienice în care erau trataţi bolnavii şi a lipsei unui sistem de climatizare.

Reporter: Clădirea în care este Spitalul de Arşi, fiind în administrarea Sectorului 1, nu vă obligă, într-un fel, să investiţi pentru a o transforma într-una igienică?

Dan Tudorache : În acea clădire, da! Păi, asta o facem. Deci, ea a fost consolidată în 2009, când eu eram viceprimar aici. Am vorbit ieri cu directorul interimar al spitalului, domnul Niţescu, mi-a prezentat o solicitare scrisă, a rămas să mă întâlnesc cu domnia sa joi sau vineri şi pot prezenta ce putem face noi, primăria, din ceea ce a solicitat. Bani avem, nu e problema banilor, e problema de legalitate, cum putem să îi ajutăm. Vedem daca se poate repara acel aparat vechi, dacă nu cumpărăm unul nou.

În ceea ce priveşte centrele de protecţie a tinerilor, edilul consideră că o mai bună pază ar putea diminua cazurile în care minorii cad victime ale infracţiunilor. Şapte angajaţi ai centrul "Sfânta Maria" din Sectorul 1 al Capitalei au fost arestaţi în urma unei anchete a procurorilor, aceştia fiind acuzaţi de rele tratamente aplicate minorului. În urma măsurilor, primăria a demarat controale la nivelul tuturor centrelor de adăpostire a minorilor va fi încheiat, acestea urmând să fie finalizate la sfârşitul săptămânii.

Reporter : V-au fost semnalate cazuri de trafic de minori, de prostituţie, în centre de protecţie a tinerilor?

Dan Tudorache: Nu, în astea trei săptămâni nu! Noi căutăm să îi protejăm, noi căutăm să asigurăm cât putem noi tot sprijinul. Trebuie paza mai multă, să nu părăsească acele centre. Ei, prin diverse metode reuşesc să părăsească instituţia şi, automat, cad pradă persoanelor rău intenţionate sau cei care vor să profite de pe urma lor. Singura problemă, cu acei patru copii care au probleme şi initial au cerut ajutorul de la Obregia. Au fost câteva sincope, dar s-au rezolvat. Există acum o colaborare între spital şi Direcţia pentru Protecţia Copilului. Au salarii foarte mici (n.r. angajaţii din centre).

Proaspăt ales la conducerea Primăriei Sectorului 1, Dan Tudorache are, potrivit declaraţiei de avere, trei maşini pe numele său însă nu şi case, chiar dacă are o carieră de 16 ani, perioadă în care a fost director în Ministerul Transporturilor, consilier general al Municipiului Bucureşti, viceprimar al Sectorului 1 şi deputat.

Reporter: Declaraţia dvs. de avere este una destul de ,,curată”, nu aveţi proprietăţi, n-aveţi nimic pe numele dumneavoastră, în afară de maşini.

Dan Tudorache: Da! Pentru că nu am!

Reporter: Cine le deţine?

Dan Tudorache: Nu le deţine nimeni, nu am! Dacă nu am?! Daca dvs găsiţi vreo proprietate a unei rude...

Reporter: Acum, unde staţi? Bănuiesc că nu staţi cu chirie.

Dan Tudorache: Stau cu fosta soţie. Fosta soţie, de care am divorţat acum 20 de ani. Dar n-am acumulat, tot ce am acumulat, am avut salariu din care poti doar să trăieşti. Ca deputat aveam salariu de 1000 de euro. Ce poti să faci cu 1000 de euro, decât să trăieşti de pe o zi pe alta?! Adică să-ţi asigure un trai decent şi normal.

Reporter: Aveţi planuri de viitor cu banii pe care îi caştigaţi ca primar? Să îi investiţi în ceva?

Dan Tudorache: Cu 1000 de euro pe luna?! Ce sa faci?! Doar sa trăieşti...să trăieşti decent. Eu zic că dacă ai 1000 de euro, cât ai, ca primar tot 1000 de euro am, ca deputat, tot 1000 de euro. Eu zic că îţi asigură un trai decent, fără să îţi constuieşti vile, case...

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici