Iohannis: E o onoare să conduc România la preluarea preşedinţiei Consiliului UE, în 2019

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că îşi începe mandatul cu gândul la pregătirea României de preluare a preşedinţiei Consiliului UE, în 2019, şi că este o onoare să conducă ţara în perioada celei mai înalte funcţii de răspundere europene.

771 afișări
Imaginea articolului Iohannis: E o onoare să conduc România la preluarea preşedinţiei Consiliului UE, în 2019

Iohannis: E o onoare să conduc România la preluarea preşedinţiei Consiliului UE, în 2019 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

”Încep acest mandat cu gândul la pregătirea României pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE în anul 2019. Este o onoare să fiu cel care va conduce ţara noastră în perioada celei mai înalte funcţii de răspundere europeană. Este, în acelaşi timp, o responsabilitate pentru care trebuie să pregătim planuri solide în beneficiul comun al României şi al celorlalte state membre”, a precizat Klaus Iohannis, în cadrul discursului susţinut în faţa reprezentanţilor Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti.

Iohannis a arătat că va susţine ”construcţia unei strategii integrate de politică externă la care să contribuie toate instituţiile statului român, toţi actorii politici, sociali şi economici interesaţi de succesul acesteia, coordonator şi garant fiind Preşedintele României”.

”Este vital pentru dezvoltarea României să avem o politica externă şi de securitate coerentă, asumată de Preşedinţie, de Guvern şi de Parlament. Cred că domeniul politicii externe poate fi primul debarasat de interese partizane şi conjuncturale. Abordarea pe principiile seriozităţii şi perseverenţei trebuie să marcheze relaţia dintre România şi statele membre ale UE, dar şi pe cea dintre toate statele membre şi cele vecine UE”, a arătat Klaus Iohannis, adăugând că ”multe dintre ţările care vor deţine preşedinţia UE provind din zona Europei Centrale şi de Est, prilej extraordinar de stabilire a unor numitori comuni”.

Preşedintele Iohannis a urat succes Letoniei, la preluarea preşedinţiei Consiliului European şi a asigurat-o de deplina noastră susţinere în realizarea priorităţilor stabilite, pentru o Uniune Europeană mai competitivă.

”Vor fi de gestionat provocări multiple: în plan intern, în vecinătatea estică şi sudică a Uniunii, dar şi provocări cu caracter transversal, precum combaterea terorismului sau fenomenul migraţionist”, a menţionat preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit lui Iohannis, Uniunea Europeană trebuie să decidă asupra ”modalităţilor de readaptare şi asupra unui nou stadiu de construcţie”.

”Realităţi presante ne vor obliga să facem alegeri mai tranşante decât cele cu care am fost obişnuiţi. Avem nevoie de decizii în direcţia aprofundării şi raţionalizării modelului integraţionist european. Acesta trebuie să devină mai coerent şi mai suplu, atât la nivelul funcţionării interne şi al protejării intereselor cetăţenilor, cât şi la cel al rezilienţei modelului şi rolului global ale Uniunii”, a afirmat el.

Klaus Iohannis a mai afirmat, despre ”contextul crizei economico-financiare, din care UE şi statele membre europene au făcut şi fac eforturi intense şi aprofundate să iasă”, că va continua să influenţeze direcţiile de evoluţie ale proiectului european, potenţialul şi liniile de adâncire a integrării.

”S-au multiplicat, totodată, problemele şi punctele de criză în plan internaţional mai larg şi s-au accelerat transformările sistemice în mai multe arii globale, nu doar în vecinătatea imediată a UE. Trebuie să găsim resursele pentru a transforma aceste provocări, prin efort comun, creativ şi onest în tot atâtea posibilităţi de avansare a proiectului european - construcţie despre care suntem convinşi că merită întreaga noastră implicare. Consider că este în interesul Uniunii şi al tuturor să ne concentrăm atenţia asupra respectării valorilor şi principiilor europene şi asupra realizării proiectelor concrete”, a mai arătat şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici