Kelemen: Ungaria nu va cumpăra terenurile de sub cetăţenii români, Geoană vrea să iasă în evidenţă

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, la RFI, că Ungaria nu va cumpăra terenurile agricole ale românilor şi a apreciat reacţiile pe această temă ale lui Mircea Geoană ca fiind "super-politicianiste", arătând că acesta caută subiecte ca "să iasă în evidenţă".

416 afișări
Imaginea articolului Kelemen: Ungaria nu va cumpăra terenurile de sub cetăţenii români, Geoană vrea să iasă în evidenţă

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

"Dacă Mircea Geoană ar fi citit legea care reglementează acest domeniu, atunci singur ar fi aflat că în acest moment există destul de multe garanţii pentru cetăţenii români să aibă posibilitatea de a cumpăra terenul şi posibilitatea statului de a veni cu o ofertă şi din acest punct de vedere e aproape imposibil să ajungi până acolo încât un alt stat să-ţi cumpere terenul din România", a spus liderul UDMR.

Kelemen Hunor este convins că Ungaria nu va cumpăra "terenul de sub cetăţenii români" şi crede că senatorul PSD Mircea Geoană ori caută subiecte ca să iasă în evidenţă , "ori şi-a pierdut simţul orientării în politică".

"Reacţiile domnului Geoană au fost super-politicianiste şi domnul Geoană ori vrea să fie secretarul general NATO şi atunci caută subiecte, ca să iasă în evidenţă ori şi-a pierdut simţul orientării în politică (...). Nu trebuie să aruncăm gaz pe foc. Sunt convins că Ungaria nu va cumpăra terenul de sub noi, de sub cetăţenii români", a adăugat Kelemen Hunor, citat de RFI.

O parte a presei a scris, recent, că ataşatul pe probleme de agricultură al Ambasadei Ungariei la Bucureşti, Szabo Jozsef Andor, a declarat că există un program al autorităţilor ungare, prin care cei care doresc să îşi vândă pământul pot încheia un contract cu statul ungar, în urma căruia să primească rentă viageră.

Aceste zvonuri sunt îngrijorătoare, iar implicarea deschisă a Ungariei în achiziţia terenurilor din România este inacceptabilă, fiind necesară discutarea urgentă a subiectului în CSAT, a susţinut, în replică, senatorul PSD, Mircea Geoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici