Lăzăroiu: Teo Trandafir va pleca din PDL

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu îi "avertizează" pe democrat-liberali, într-o postare pe un blog, în legătură cu posbilitatea ca Teo Trandafir să părăsească partidul, pentru a se orienta către conservatori, însă aceasta neagă această ipoteză.

41 afișări
Imaginea articolului Lăzăroiu: Teo Trandafir va pleca din PDL

Lăzăroiu: Teo Trandafir va pleca din PDL (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Teo va pleca din PDL. Nu e o ştire, aşa cum v-aţi aşteptat. O să ziceţi că e o profeţie. Nu e nici asta. E un simplu avertisment pentru PDL, dar şi o reflecţie asupra migraţiei politice", scrie Lăzăroiu, luni, într-o postare pe blogary.ro.

El susţine că Dan Voiculescu şi Cristian Popescu Piedone doresc să o atragă pe Teo Trandafir de partea conservatorilor.

Teo Trandafir a negat, luni seară, la B1Tv, afirmaţia lui Lăzăroiu.

Ea a spus că "reţeta" pe care o va aborda în politică este să fie ea însăşi, să nu se schimbe.

"Politica se face şi altfel, pe înţelesul tuturor", a declarat Trandafir.

Teo Trandafir a câştigat alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor organizate duminică în Colegiul 19 Bucureşti, cu 54,02% din voturi, în timp ce reprezentantul PSD+PC, Liliana Mincă, a primit 45,98% din voturi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici