Trei senatori din actuala legislatură au vorbit doar la depunerea jurământului/ Cine e liderul luărilor de cuvânt în plen

După aproape trei ani de mandat, 21 de senatori au luat cuvântul în plenul Senatului de mai puţin de 10 ori, alţi 61 au vorbit de peste 50 de ori. Cel mai activ senator este Mihai Goţiu USR, cu 773 luări de cuvânt în plen. La polul opus, 3 senatori au luat cuvântul doar la depunerea jurământului. La Camera Deputaţilor, cel mai activ a fost deputatul Florin Iordache, cu 2264 de luări de cuvânt.

4463 afișări
Imaginea articolului Trei senatori din actuala legislatură au vorbit doar la depunerea jurământului/ Cine e liderul luărilor de cuvânt în plen

Liniştea din Senat: Mihai Goţiu de la USR a avut 773 luări de cuvânt în plen/ Care sunt senatorii inactivi

Din 136 de senatori, 21 au luat cuvântul de mai puţin de 10 ori. Din cei 21 de senatori, 14 sunt din PSD. Printre aceştia, se numără şi fostul ministru de Interne, Carmen Dan, care a luat cuvântul de patru ori.

Mihai Goţiu de la USR conduce detaşat topul celor care au luat cuvântul în plenul Senatului de 773 de ori, urmat de Florina Presadă tot de la USR de 490 de ori, Nicolaie Şerban de la PSD de 478 de ori şi Eleonora Hărău de la PNL de 405 ori.

61 de senatori au luat cuvântul de peste 50 de ori. Printre aceştia se numără Ecaterina Andronescu de la PSD de 99 de ori, Alina Gorghiu de la PNL de 274 de ori, Cîţu Florin tot de la PNL de 242 de ori, Vlad Alexandrescu de la USR de 310 ori şi de la UDMR Cseke Attila de 246 de ori. ALDE îl are pe Dorin Bădulescu care a vorbit de 244 de ori. În schimb, Călin Popescu Tăriceanu a luat cuvântul de doar 57 de ori.

În cazul celor care au luat cuvântul doar o sigură dată, la depunerea jurământului se află doi senatori PSD, Carmen Dima şi Eugen Gioancă şi unul independent, Cătălin Iliescu.

Nici în anul 2018, senatorii nu au fost foarte activi de la depunerea jurământului până în luna august. Un număr de 32 de senatori din totalul de 136 au luat cuvântul de mai puţin de 10 ori, în plenul Camerei superioare a Parlamentului, cei mai mulţi aleşi fiind de la PSD. Exact 19 social-democraţi nu s-au afirmat, printre acestia fiind şi fostul ministrul de Interne, Carmen Dan, care a avut doar trei luări de cuvânt în plen.

Nici Paul Stănescu nu s-a afirmat. El a vorbit doar de şase ori în plen, din 2016 şi până în prezent.

Fostul ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a vorbit în faţa colegilor din Senat de cinci ori.

De asemenea, au existat şi 30 de senatori care au luat cuvântul în plenul Senatului de peste 100 de ori. Cei mai activi au fost senatorii USR, Remus Mihai Goţiu luând cuvântul în plen de 482 de ori.

Pe locul doi se află senatorul PSD, Şerban Nicolaie, cu 377 de luări de cuvânt, urmat de senatoarea USR Florina Presada, care a vorbit în faţa colegilor de 365 de ori.

Şi fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, s-a afirmat în faţa colegilor, acesta luând cuvântul de 227 de ori. Acesta a condus Partidul Mişcarea Populară până pe 16 iunie 2018, când în locul lui a fost ales în funcţia de lider al partidului Eugen Tomac, Băsescu rămânând „preşedinte de onoare”. Grupul PMP din Senat a fost însă desfiinţat în luna iunie, după ce mai mulţi senatori au migrat la PSD şi ALDE. Regulamentul Senatului prevede că un grup parlamentar poate exista dacă are minimum şapte senatori, aleşi pe listele aceluiaşi partid.

Activitatea deputaţilor. Iordache, în topul celor mai activi, cu 2264 de luări de cuvânt în plen

Florin Iordache (PSD) este în topul celor mai activi deputaţi, cu 2264 luări de cuvânt în plen. La polul opus sunt deputaţii care nu şi-au făcut simţită prezenţa în legislatura 2016-prezent. Printre aceştia se află Nicolaie Bănicioiu, care a luat cuvântul în plen doar la depunerea jurământului.

Deputatul PSD Florin Iordache a fost prezent la votul din Camera Deputaţilor în proporţie de 94%. Iordache este deputat de Olt aflat la al 5-lea mandat din partea PSD şi este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Acesta a luat cuvântul de 2264 de ori în 121 de şedinţe şi de 1499 de ori în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Social democratul a avut 51 de propuneri legislative iniţiate dintre care 19 au devenit legi, 3 proiecte de hotărâre, o interpelare şi o moţiune.

Şi deputatul PSD Carmen Mihălcescu a avut o prezenţă la vot de 89%, luând cuvântul de 1163 de ori în plen şi de 504 de ori în Biroul Permanent al Camerei. Aceasta a semnat 27 de iniţiative legislative(dintre care 5 promulgate) şi a depus o moţiune.

În rândul membrilor PNL cu activitate în Parlament este liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, cu o prezenţă la vot de 82%. Turcan se află la al patrulea mandat de deputat de Sibiu, iar legislatura prezentă a avut 185 de luări de cuvânt în 121 de şedinţe şi 162 de luări de cuvânt în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Raluca Turcan a depus 92 propuneri legislative dintre care 10 au fost promulgate legi , 47 interpelări şi întrebări şi 24 de moţiuni.

Cristina-Ionela Iurişniţi este deputat USR de Bistriţa şi este unul dintre parlamentarii USR cu activitate în Camera Deputaţilor. Iurişniţi are 80% prezenţă la vot şi 103 luări de cuvânt în plen, dintre care 37 au fost declaraţii politice. Deputatul USR a depus 119 iniţiative legislativ dintre care 9 s-au materializat în acte normative. Aceasta a mai depus şi 92 de întrebări şi interpelări şi 11 moţiuni.

Un alt deputat activ este Forin Calotă de la ALDE, care a avut o prezenţă la vot de 93% şi a luat de 5 ori cuvântul şi a depus 35 de declaraţii politice scrise. Florin Calotă a depus 135 de proiecte de lege, dintre care 37 au fost promulgate legi.

Din partea PMP, Petru Movilă este unul dintre deputaţii cei mai activi, cu 176 de luări de cuvânt( dintre care 33 declaraţii politice) şi 40 de luări de cuvânt în Biroul Permanent al Camerei. Acesta a depus 145 de iniţiative legislative, iar 11 dintre acestea au devenit acte normative. Movilă a mai depus şi 213 întrebări şi interpelări, 10 moţiuni şi un proiect de hotărâre. Petru Movilă este alături de Corneliu Bichineţ, cel mai activ parlamentar PMP.

La polul opus sunt deputaţii cu activitate scăzută în legiskatura 2016-prezent, care nu au depus proiecte legislative şi nu au luat cuvântul în şedinţele din Cameră.

Printre deputaţii cu cea mai redusă activitate în Camera Deputaţilor este şi Nicolae Bănicioiu, deputat de Iaşi aflat la al 4-lea mandat.Acesta are o prezenţă la vot de 15%, nu a avut nicio interpelare, a luat o singură dată cuvântul în plen şi a depus o singură moţiune. Nicolae Bănicioiu a fost semnatar a 7 iniţiative legislative printre care şi modificarea Codului Penal.

Tot în rândul celor mai slabe performanţe parlamentare ale legislaturii 2016-prezent îl regăsim şi pe Eugen Durbacă, deputat de Galaţi din partea ALDE(Independent din mai 2017), care a avut o prezenţă la vot de 17% , o singură moţiune şi o singură luare de cuvânt în Parlament.

Durbacă nu a avut nicio întrebare şi nicio interpelare pentru proiectele legislative trecute prin Camera Deputaţilor şi a semnat 13 propuneri legislative. Acesta a lipsit la voturile importante din Parlament precum Modificarea Codurilor Penale şi de Procedură Penală şi Modificarea Codului Administrativ.

Octavian Goga este fost deputat PMP şi PSD, actual neafiliat, care se numără printre deputaţii cu activitatea cea mai puţin vizibilă. Acesta are o prezenţă la vot de 63% , luând 2 două ori cuvântul în plen şi având 3 declaraţii politice. Acesta a depus 2 moţiuni şi a semnat 37 de propuenri legislative. Octavian Goga a votat pentru modificarea Codurilor Penale şi modificarea Codului Administrativ.

În topul deputaţilor inactivi din PSD se regăseşte şi Liviu Pleşoianu, fiind prezent la 66% din sesiunile de vot în Parlament. Pleşoianu a luat de 10 ori cuvântul , a depus o moţiune şi 36 de iniţiative legislative.

Din partea grupului parlamentar USR, Nicuşor Dan este deputatul cu cea mi puţină activitate în Camera Deputaţilor, având o prezenţă de 67%. Acesta a luat cuvântul în 26 de şedinţe în plen şi de 15 ori în Biroul Permanent. Deputatul USR a depus 62 de propuneri legislative, dintre care 5 au fost promulgate în legi, un proiect de hotărâre, 2 interpelări şi 9 moţiuni.

Printre deputaţii PNL cu cea mai slabă activitate se regăseşte Ionuţ Marian Stroe , deputat de Dolj aflat la al treilea mandat, cu o prezenţă la vot de 63%. Acesta a luat de 7 ori cuvântul în 7 şedinţe, a avut 46 de propuneri legislative, 3 interpelări şi întrebări si 24 de moţiuni.

Acesta a fost absent în momentul votului pentru modificarea Codului de Procedură Penală din 18 iunie 2018.

Kelemen Hunor, deputat de Harghita din partea UDMR, are o prezenţă la vot în Camera Deputaţilor de 55% . Liderul UDMR a luat cuvântul în Parlament de 13 ori, nu a avut nicio interpelare şi a propus 39 de propuneri legislative, dintre care 14 au fost promulgate ca legi. De asemenea, deptatul UMDR a depus o moţiune şi un proiect de hotărâre.

Din partea PMP, deputatul Cornel-Mircea Sămărtinean are cea mai mică prezenţă la vot, 38%, cu 5 de luări de cuvânt şi 23 de declaraţii politice. Acesta a semnat 58 de propuneri legislative , dintre care au fost promulgate 3, a depus 205 de întrebări şi interpelări şi 9 moţiuni.

Deputautul Doru Coliu este un al parlamentar PMP cu prezenţă scăzută la votul în Camera Deputaţilor, mai exact 43%. Acesta a avut 23 de luări de cuvânt dintre care 14 declaraţii politice, 14 declaraţii politice depuse în scris, 88 de iniţiative legislative, din care au fost promulgate 3, 17 întrebări şi interpelări şi 10 moţiuni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici