Liviu Dragnea, ”glume” despre candidatura sa la şefia PSD, după anunţarea primului candidat

Senatorul Daniel Savu şi-a anunţat, vineri, la conferinţa judeţeană a PSD Prahova, candidatura la şefia partidului, iar Liviu Dragnea a spus că va fi într-o ”competiţie serioasă” cu Savu, ulterior spunându-le jurnaliştilor că a vorbit ”în glumă” pentru că a luat ”în glumă” anunţul acestuia.

385 afișări
Imaginea articolului Liviu Dragnea, ”glume” despre candidatura sa la şefia PSD, după anunţarea primului candidat

Liviu Dragnea (Foto: Ovidiu Micsik / Mediafax Foto)

Fostul preşedinte interimar al PSD Prahova senatorul Daniel Savu a anunţat, în discursul susţinut la conferinţa de alegeri a PSD Prahova, că va candida pentru funcţia de preşedinte al PSD.

Savu este primul dintre membrii PSD care anunţă oficial că va candida pentru şefia formaţiunii.

Prezent la conferinţa de alegeri a PSD Prahova, preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a spus că se va ”confrunta” cu Savu.

”Nu o să vă ţin mai mult pentru că este târziu şi o să-mi permit să vorbesc la Congres, o să fiu într-o competiţie serioasă cu domnul Daniel Savu, dar vreau să vă asigur de tot sprijinul conducerii centrale”, le-a spus Dragnea social-democraţilor de la Prahova.

Ulterior, întrebat de jurnalişti dacă prin această afirmaţie îşi anunţă oficial candidatura la preşedinţia PSD, Liviu Dragnea a spus că a luat drept o glumă anunţul lui Daniel Savu şi, la rândul său, a glumit şi el.

”Eu am luat în glumă declaraţia lui, în glumă am vorbit şi eu. Şi totuşi, să nu dăm foarte multă importanţă unor glumiţe. (…). Eu nu-mi permit să mă joc cu anunţul meu, poate alţii îşi permit, eu nu”, a spus Dragnea.

Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD a propus organizarea Congresului partidului în 11 octombrie.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, declara, joi seară, că va anunţa în aproximativ o săptămână dacă va candida la preşedinţia PSD.

"În momentul în care eu o să am convingerea că pot să determin ca partidul să ajungă în acea poziţie în care să devină un partid foarte bun, un partid care să fie perceput din ce în ce mai bine de populaţie, atunci eu voi lua decizia să cer votul de încredere al întregului partid", a spus Dragnea, la B1Tv, adăugând că va lua această decizie probabil până pe 27 septembrie.

Daniel Savu este senator din 2007. În perioada 2005-2008, a fost vicepreşedinte al PSD Prahova, iar în 2010 a fost prim-vicepreşedinte al organizaţiei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici