Liviu Pop despre reclamarea sa la Parchet de către ANI: O chestiune strict politică

Fostul ministru interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a criticat, la RFI, sesizarea la Parchet a Agenţiei Naţionale de Integritate, apreciind-o drept "o chestiune strict politică", pentru că se suprapune cu prima zi de campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.

495 afișări
Imaginea articolului Liviu Pop despre reclamarea sa la Parchet de către ANI: O chestiune strict politică

Liviu Pop despre reclamarea sa la Parchet de către ANI: O chestiune strict politică

"E o chestiune, din punctul meu de vedere, strict politică, decizia apărând exact în prima zi de campanie electorală, în condiţiile în care eu sunt candidat la Senat în Maramureş din partea USL", a afirmat ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, la RFI.

Ministrul a spus că a avut o singură discuţie cu inspectorii ANI, în iunie, când am fost "la dânşii". El a adăugat că şi-a înaintat în scris punctul de vedere, iar de atunci nu mai ştie absolut nimic, "nici cum arată decizia, nici ce prevede această decizie".

"Aştept decizia, în 15 zile, la instanţă şi instanţa o să decidă acest lucru. Mi se pare cât se poate de normal, nu vreau să comentez decizia ANI, decât o pură coincidenţă, că este în prima zi de campanie electorală", precizează Liviu Pop.

Ministrul Pop a afirmat că în momentul în care va primi decizia şi va vedea conţinutul acesteia, va avea o discuţie cu premierul, iar în funcţie de această discuţie, va comunica public punctul său de vedere".

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a reclamat la Parchetul instanţei supreme pe Liviu Pop, întrucât în calitate de ministru interimar al Educaţiei, ar fi avantajat patrimonial Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, unde a fost secretar general anterior preluării portofoliului ministerial.

ANI a informat, vineri, că a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie penală şi indicii de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în cazul lui Liviu Pop, care este ministru delegat pentru Dialog Social în cadrul Ministerului Muncii.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, indicii referitoare la posibila comitere de către Liviu Marian Pop, fost Ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a infracţiunii de conflict de interese, precum şi a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 253 indice 1 şi art. 248 din Codul penal.

Conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, iar abuzul în serviciu contra intereselor publice este definit ca fiind "fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia"

În urma evaluărilor demarate la data de 6 iunie 2012, s-au constatat indicii referitoare la posibila comitere a infracţiunii de conflict de interese în materie penală şi a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, de Liviu Pop, întrucât, în execitarea prerogativelor de ministru al Educaţiei a emis, cu nerespectarea hotărârilor judecătoreşti executorii, Ordinul numărul 4.271, care obligă statul să reţină cotizaţia sindicală, respectiv să o vireze ulterior sindicatelor din învăţământ, efectuând acte de administrare în numele acestora, fiind astfel asigurat un folos patrimonial fostului angajator, respectiv Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţmânt.

În 15 mai 2012, Liviu Pop a fost desemnat în funcţia de ministru interimar al Educaţiei, în prezent deţinând funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

În perioada 1 decembrie 2007-17 mai 2012, Pop a exercitat funcţia de secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Ulterior numirii în funcţia de ministru al Educaţiei, Liviu Pop a fost secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a emis Ordinul 4.271/29 mai 2012 de modificare a Ordinului comun 4.576/2011 privind validarea fluxurilor financiare pentru cheltuielile de personal din învăţământul preuniversitar de stat, prin care nu se mai permitea reţinerea cotizaţiei sindicale de către unitatea de învăţământ, ordin contestat în instanţă de federaţiile sindicale din învăţămant, inclusiv de FSLI, instanţele de judecată pronunţându-se în sensul menţinerii ordinului comun ca fiind temeinic şi legal.

Astfel, Liviu Pop, în calitate de ministru interimar al Educaţiei ar fi avantajat patrimonial Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, organizaţie cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani, încălcând astfel dispoziţiile în vigoare referitoare la conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, în materia legislaţiei penale, susţine agenţia.

Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la posibila comitere a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice de Liviu Pop.

Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective, subliniază ANI.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici