Ludovic Orban: Liviu Dragnea trebuie să îşi dea demisia din toate funcţiile publice pe care le ocupă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, după condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni cu executare, că acesta trebuie să demisioneze din toate funcţiile pe care le ocupă, liderul liberal sfătuindu-i pe parlamentarii majorităţii să se delimiteze de liderul PSD.

787 afișări
Imaginea articolului  Ludovic Orban: Liviu Dragnea trebuie să îşi dea demisia din toate funcţiile publice pe care le ocupă

"În cazul în care Liviu Dragnea nu-şi dă demisia îi invit pe toţi parlamentarii majorităţii să se delimiteze de acest rău absolut pentru România şi să se alăture moţiunii de cenzură iniţiată de PNL. Este momentul ca România să se elibereze de acest vechil care încearcă să conducă ţara ca pe propria moşie, impunând incultura, incompetenţa şi analfabetismul funcţional drept criterii de promovare în funcţii publice a celor mai obediente persoane", a afirmat liderul PNL, Ludovic Orban, într-un comunicat de presă remis de MEDIAFAX.

Preşedintele liberal a adăugat că "România nu mai poate nu mai poate fi sufocată de un individ şi de clanul său dominant al cărui singur scop este să-şi scape pielea subordonând instituţiile statului român şi interesele tuturor cetăţenilor".

"Liviu Dragnea trebuie să-şi dea demisia din toate funcţiile publice pe care le ocupă. De un an şi jumătate gruparea lui Dragnea încearcă să răstoarne ordinea instituţională şi constituţională a acestui stat, călcând în picioare valorile democratice şi angajamentele strategice ale României. Condamnarea survine unor fapte uşor de înţeles. Un îmbogăţit tipic al tranziţiei care a folosit funcţia de preşedinte al consiliului judeţean, şi cea de preşedinte al PSD Teleorman, pentru a plăti din banii publici doi angajaţi ai partidului într-unul dintre cele mai sărace judeţe ale României", a precizat Orban.

Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, joi, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici