Mircia Gutău, arestat pentru corupţie, rămâne membru PDL cel puţin până în 9 aprilie
Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, arestat pentru corupţie, va rămâne membru al PDL cel putin până în 9 aprilie, când va fi adoptat noul Statut al partidului sau până când va fi dată o decizie finală în procesul de la instanţa supremă, a anunţat, luni, conducerea PDL Vâlcea.
Mircia Gutău, arestat pentru corupţie, rămâne membru PDL cel puţin până în 9 aprilie (Imagine: Andrei Alexandru Moise/Mediafax Foto)
"Mircia Gutau va rămâne în partid cel puţin până la 9 aprilie, când se va adopta noul Statut al PDL sau până când se va da o rezoluţie finală în procesul de la instanţa supremă", a declarat, luni, prim-vicepreşedintele PDL Vâlcea, Romulus Bulacu.
Potrivit acestuia, Gutău este membru al PDL potrivit Statutului partidului care este în vigoare.
Mircea Gutău este preşedinte al PDL Vâlcea. În prezent, conducerea PDL Vâlcea este asigurată de prim-vicepreşedinţii Dorel Jurcan şi Romulus Bulacu.
Consiliul Naţional de Coordonare al PDL va avea loc în 9 aprilie, când vor fi supuse aprobării modificările la Statutul partidului, modificări care au fost aprobate duminică de Colegiul Director al PDL.
Suspendarea de drept pentru membrii PDL aflaţi în arest preventiv va fi inclusă în statutul partidului, conform deciziei de duminică a Colegiului Director, a anunţat liderul formaţiunii, Emil Boc.
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





Odata ce esti arestat,obligator exclus din partid,sa fie judecat ca orice cetatean al Romanie.Toti politicii sunt corupti,hai sa fim seriosi profita prea mult de imunitate,iar justitia elibereaza NUP,prea usor chiar si fara judecata(cazul Udrea)
adica PDL, ca de obicei isi arata vaiii ...falsa pudoare.
Masura a fost introdusa de PNL in premiera , nu de partidul * = PDL.
puscariabilii PDL = udrea, videanu, berceanu, mircea basescu si traian basescu, blaga si multe alte gunoaie.
un pariid fara onoare, de hoti si de banditi. JOS PDL-UL !!!