PNL: Nu trebuie căutate soluţii de mulţumire a partenerilor, indiferent că se numesc PC sau Voiculescu

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, susţine că în USL nu ar trebui căutate soluţii de mulţumire a partenerilor de guvernare, "indiferent dacă aceştia se numesc Partidul Conservator sau Dan Voiculescu", iar Guvernul nu trebuie "umflat" în mod artificial.

179 afișări
Imaginea articolului PNL: Nu trebuie căutate soluţii de mulţumire a partenerilor, indiferent că se numesc PC sau Voiculescu

Dan Voiculescu (Imagine: Bogdan Maran/ Mediafax Foto)

"PNL este îndreptăţit să facă modificările pe care le consideră necesare în cadrul Guvernului României. PNL nu a avut niciun moment pretenţii mai mari sau mai mici, nici să se numească vicepremieri în plus în Executiv. Nu dorim sub nicio formă să umflăm în mod artificial Guvernul. Actuala distribuţie a portofoliilor şi numărul acestora au fost acceptate odată cu formarea actualului Executiv. PNL nu împiedică prin nimic buna funcţionare a Guvernului. Am făcut o serie de schimbări la nivelul miniştrilor liberali. În rest, nu a existat nicio altă pretenţie din partea noastră la aceste discuţii cu partenerii de guvernare", susţine Pocora, într-un comunicat remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

Liberalii susţin că propunerile lor pentru posturile vacante din Guvern au avut în vedere promovarea unor "oameni cu un istoric profesional şi politic ireproşabil".

"Domnul Klaus Iohannis este un om cu o anvergură de necontestat, un politician care a dovedit prin funcţia de primar al municipiului Sibiu reale abilităţi de administrare şi are o expertiză importantă în domeniul politicilor publice. Postul de viceprim-ministru pentru care a fost propus prim-vicepreşedintele PNL trebuie să fie ocupat de cineva care să deţină aceste calităţi pe care domnul Iohannis le întruneşte", se mai arată în comunicat.

Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că premierul Victor Ponta şi-a exprimat un punct de vedere favorabil faţă de toate nominalizările făcute de PNL, fapt pentru care "nu se poate spune că Partidul Naţional Liberal prelungeşte aceste discuţii şi în niciun caz că este vorba de orgolii".

"Miniştrii propuşi de PNL sunt pregătiţi să lucreze imediat ce premierul va demara procedurile. Victor Ponta nu trebuie decât să opteze pentru un om care a demonstrat de-a lungul timpului un ridicat nivel de profesionalism în conducerea şi coordonarea instituţiilor statului. Nu trebuie să căutăm soluţii de mulţumire a partenerilor politici, indiferent dacă aceştia se numesc Partidul Conservator sau Dan Voiculescu", se mai arată în comunicatul PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici