Ponta: Băsescu, Boc şi Udrea ar trebui judecaţi pentru subminarea economiei naţionale

Liderul PSD, premierul Victor Ponta afirmă că preşedintele Traian Băsescu, fostul prim-ministru Emil Boc şi Elena Udrea ar trebui "judecaţi pentru subminarea economiei naţionale", lucru care însă nu este posibil în prezent, deoarece au imunitate.

1345 afișări
Imaginea articolului Ponta: Băsescu, Boc şi Udrea ar trebui judecaţi pentru subminarea economiei naţionale

Ponta: Băsescu, Boc şi Udrea ar trebui judecaţi pentru subminarea economiei naţionale (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Erau doi bărbaţi şi o doamnă, cu doamna Udrea, că erau toţi trei o gaşcă, au luat ţara în spate şi au aruncat-o în prăpastie, au distrus-o pur şi simplu, şi-au bătut joc de această ţară, au distrus-o economic. După părerea mea, ar trebui toţi trei judecaţi pentru subminarea economiei naţionale, dar, sigur, au imunitate (...) Trei oameni care şi-au bătut joc de România, care s-au îmbogăţit - doi dintre ei, Boc nu cred că s-a îmbogăţit, doar doi s-au îmbogăţit - care şi-au pus numai şi numai slugi obediente şi care vor reprezenta pentru România cea mai neagră perioadă de după 1989", a spus Ponta la România TV.

Întrebat dacă susţine astfel doar o declaraţie poltiică sau este vorba de o intenţie, Ponta a spus că este "gândul unui simplu român" şi că instanţa poate decide în acest sens.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că el şi fostul premier Emil Boc au fost "doi parteneri extarordinari", care au trecut prin "momente care îi leagă pentru totdeauna".

"Despre relaţia preşedinte – premier s-au spus foarte multe, de multe ori umilitor pentru amândoi. Am fost doi parteneri extraordinari, în momente în care ţara avea nevoie de doi bărbaţi care să îşi asume trecerea ţării prin criză", a spus preşedintele.

Băsescu a amintit de "zile şi nopţi" de discuţii cu Boc, în căutarea de soluţii pentru rezolvarea crizei şi de luarea unor "măsuri extrem de dificile, din respect pentru români".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici